Câștigătorul Marelui Premiu al Festivalului „Inimi fierbinți în Țara de Piatră”

DSC_6796
Un tânăr taragotist din Scărișoara, județul Alba, a câștigat Marele Premiu al Festivalului - Concurs Național de Folclor „Inimi fierbinți în Țara de Piatră”, concurs de interpretare vocală a muzicii tradiționale românești desfășurat, duminică, la Abrud.
În urma concursului pentru secțiunile soliști vocali și soliști instrumentiști, juriul festivalului l-a desemnat câștigător al Marelui Premiu pe Tudor Vârciu, interpret la taragot, din comuna Scărișoara.De asemenea premiile I la cele două secțiuni au fost câștigate de Andrei Todea (vioară), din Alba Iulia, și Diana Izabela Marin, solist vocal, din Târgu Mureș.
Premiile Festivalului - Concurs Național de Folclor „Inimi fierbinți în Țara de Piatră”
Tineri interpreți din întreaga țară au participat, duminică, 30 iunie 2019, la Abrud, la Festivalul - Concurs Național de Folclor „Inimi fierbinți în Țara de Piatră”, concurs de interpretare vocală a muzicii tradiționale românești.
Evenimentul, ajuns în acest an la cea de-a XXXVI-a ediție, a debutat cu expoziția de artă fotografică „În vâltoarea vieții”, realizată de Vasile Sârb, coordonatorul Clasei de Fotografie din cadrul Școlii de Artă și Meșteșuguri a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.Ulterior festivalul a cuprins concursul național de folclor „Inimi fierbinți în Țara de Piatră” secțiunile soliști vocali și soliști instrumentiști, la care s-au înscriși tineri din întreaga țară.Concursul a fost urmat de recitaluri susținut de Ansamblul de dansuri populare „Tradiții” al Liceului „Horea, Cloșca și Crișan” din Abrud, Grupul vocal al Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Abrud, coordonat de profesorul Mirela Danciu și Ansamblului folcloric „Țarina” al Cupru Min Abrud.Din program nu au lipsit nici demonstrații de zumba, arte marțiale sau focuri de artificii.Programul a fost întregit de un spectacol extraordinar de folclor cu participarea Ansamblului Folcloric al Județului Alba, dirijat de Alexandru Pal, alături de soliștii vocali Bianca Șușman (câștigătoarea marelui premiu la ediția festivalului concurs din anul 2018), Dorina Nariţa, Nicolae Plută, Floricica Moga, Nicolae Tuhuţ, Leontina Fărcaș, Mirela Mănescu.Nu au lipsit nici dansuri populare puse în scenă de dansatorii ansamblului Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, coordonat de Alexandra și Flaviu Mârza.Festivalul s-a încheiat cu un recital susținut de Adina Roșca și un concert extraordinar de muzică ușoară susținut de Oana Radu.Festivalul – Concurs Național de Folclor „Inimi fierbinți în Țara de Piatră” este organizat de Consiliul Județean Aba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Abrud.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 07:27 - Pilot de deltaplan, rănit după ce s-a agățat de un copac și a căzut în Alba
- 21:37 - Schimbări majore la Aeroportul Henri Coandă: acces restricționat la terminalul Sosiri
- 20:29 - Ninsoare în plină primăvară: zăpadă și temperaturi negative în mai multe județe
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News














