CĂLIN GEORGESCU AFLĂ LUNI DACĂ SCAPĂ DE CONTROLUL JUDICIAR, DUPĂ O AMÂNARE A PRONUNȚĂRII

CĂLIN GEORGESCU AFLĂ LUNI DACĂ SCAPĂ DE CONTROLUL JUDICIAR, DUPĂ O AMÂNARE A PRONUNȚĂRII
Obligațiile lui Călin Georgescu, aflat sub control judiciar
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu va afla, luni, 5 mai, dacă va scăpa de controlul judiciar. Judecătoria Sectorului 1 se va pronunța în privința plângerii depuse de el referitor la prelungirea acestei măsuri.
Procesul a avut loc săptămâna trecută, când Călin Georgescu a fost prezent în sala de judecată, dar judecătorul care se ocupă de acest caz a hotărât atunci să amâne pronunţarea după încheierea primului tur al alegerilor prezidenţiale.
Obligațiile lui Călin Georgescu, aflat sub control judiciar
Călin Georgescu a fost chemat la Parchetul General pe 24 aprilie, pentru a i se aduce la cunoştinţă prelungirea cu încă 30 de zile a măsurii controlului judiciar.
În cadrul acestei măsuri, el trebuie să se prezinte periodic la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov şi are mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare.
De asemenea, Călin Georgescu nu are voie să posteze pe reţelele de socializare conţinut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.
Călin Georgescu este urmărit penal pentru săvârşirea a şase infracţiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată, fiind acuzat că ar fi pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduşi de Horaţiu Potra, după ce Curtea Constituţională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale.
Candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale a fost invalidată de Biroul Electoral Central pe 9 martie, fiind invocată decizia Curţii Constituţionale din luna decembrie 2024, prin care au fost anulate alegerile din primul tur.
Citește și:
- 08:35 - DEZVĂLUIRI INCENDIARE la Rizea TV: Plângere penală depusă la Monte Carlo. Urmărire penală deschisă împotriva lui Sebastian Ghiță
- 08:26 - Prognoza meteo: Vreme mai caldă decât normalul perioadei în România
- 08:24 - Simularea Evaluării Naționale 2026 începe astăzi
- 23:01 - Călin Georgescu l‑a dat de gol pe fugarul Ghiță: „M‑am întâlnit cu el și cu alții pentru că știam că va transmite serviciilor”
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











