Actualitate· 2 min citire

Armistițiul dintre Israel și Hamas a fost prelungit în ultima clipă

Armistițiul dintre Israel și Hamas a fost prelungit în ultima clipă

Armistițiul dintre Israel și Hamas a fost prelungit în ultima clipă

Realitatea de Alba
Scris de Realitatea de Alba Publicat: 30 nov. 2023, 09:52

Ambele părți au declarat că sunt pregătite să reia luptele.

Armistițiul intrat în vigoare la 24 noiembrie între Israel și mișcarea islamistă palestiniană Hamas, aflată la putere în Fâșia Gaza, a fost prelungit in extremis joi dimineață, au anunțat cei doi beligeranți.

Acordul de încetare a focului trebuia să expire la ora locală 7.00 (5.00 GMT), dar cu un sfert de oră înainte de acest termen, armata israeliană a emis un comunicat în care a precizat că "pauza operațională" va "continua", "în lumina eforturilor mediatorilor de a continua procesul de eliberare a ostaticilor" deținuți în Gaza. La rândul său, Hamas a indicat că pauzele au fost prelungite pentru "o a șaptea zi".

Armistițiul, prelungit de la cele patru zile inițiale, a adus primul răgaz în bombardamentele din Gaza, o mare parte a teritoriului de coastă de 2,3 milioane de locuitori fiind transformată în pustiu ca răspuns la ravagiile militanților Hamas în sudul Israelului la 7 octombrie, scrie Reuters.

"Având în vedere eforturile mediatorilor de a continua procesul de eliberare a ostaticilor și sub rezerva termenilor cadrului, pauza operațională va continua", se arată în comunicatul israelian, publicat cu câteva minute înainte ca armistițiul temporar să expire.

Hamas, care a eliberat miercuri 16 ostatici în schimbul a 30 de prizonieri palestinieni, a afirmat într-un comunicat că armistițiul va continua pentru a șaptea zi.

Grupul militant a declarat anterior că Israelul a refuzat să primească alte șapte femei și copii și trupurile altor trei ostatici în schimbul prelungirii armistițiului.

Ambele părți au declarat că sunt pregătite să reia luptele.

Israelul a jurat să anihileze Hamas, care conduce Gaza, ca răspuns la ravagiile comise de gruparea militantă la 7 octombrie, când, potrivit Israelului, oamenii înarmați au ucis 1 200 de persoane și au luat 240 de ostatici.

Înainte de armistițiu, Israelul a bombardat teritoriul timp de șapte săptămâni și a ucis peste 15.000 de palestinieni, potrivit autorităților sanitare din zona de coastă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate