Aproximativ trei tone de bunuri susceptibile a fi contrafăcute
Aproximativ trei tone de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, provenind din China, cu o valoare estimată de 10 milioane de lei, au fost confiscate Aeroportul „Henri Coandă” – Otopeni.
„Polițiștii de frontieră din cadrul Centrului de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi București Otopeni efectuează cercetări cu privire la un transport de aproximativ trei tone de bunuri susceptibile a fi contrafăcute. Dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, valoarea acestora se ridică la 10 milioane de lei.
Marfa a fost expediată din China și urma să ajungă, pe cale terestră, în Ucraina”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF).
Pe 9 mai, în zona Cargo a Aeroportului Internațional ‘Henri Coandă’, o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Serviciului de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale și Infracționalității Transfrontaliere, lucrători ai Compartimentului Cargo și inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Otopeni Călători a efectuat, în baza analizei de risc, un control asupra unui transport de bunuri diverse, expediat pe ruta Hong Kong – Istanbul – București, cu destinația finală Ucraina.
„Întrucât echipa de control a avut suspiciuni cu privire la marfa transportată, au fost desfășurate activități specifice, în urma cărora s-a stabilit că transportul este format din 160 de colete, în cantitate totală de 2.862 kilograme, dar conținea diverse bunuri inscripționate cu însemnele unor branduri consacrate, fiind susceptibile a fi contrafăcute și a aduce atingere titularului de marcă”, arată sursa citată.
Întreaga cantitate de bunuri, estimată la o valoare de aproximativ 10 milioane de lei dacă ar fi fost comercializată ca produs de marcă, a fost ridicată în vederea expertizării și continuării cercetărilor.
În cauză se efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror de la Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News