Amplasarea radarelor în perioada 19 - 25 ianuarie 2019

radar
Pentru reducerea evenimentelor grave, produse pe fondul nerespectării normelor legale cu privire la circulația pe drumurile publice, în special a celor care reglementează regimul legal de viteză, polițiștii din Alba continuă seria acțiunilor preventive.
Depășirea limitelor legale de viteză și viteza neadaptată la condițiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice.
Amplasarea radarelor în perioada 19 - 25 ianuarie 2019:
Drumul Național 1- Alba Iulia – Sântimbru – Oiejdea – Galda de Jos – Teiuș – Aiud – Inoc – limită cu județul Cluj
Drumul Național 1- Sebeș – Cut – Cunța – limită județul Sibiu
Drumul Național 7 Săliștea – Șibot – limită cu județul Hunedoara
Drumul Național 67C – Sebeș –Petrești – Săsciori
Drumul Național 74 – Ighiu – Zlatna – Feneș – Abrud – Bucium Cerbu
Drumul Național 75 – Cîmpeni – Gârda – Arieșeni
Drumul Național 75 – Baia de Arieș – Lupșa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moților
Municipiul Sebeș – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureș – Războieni – Noșlac
Pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere, pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile, conducătorii auto trebuie să acorde o atenție deosebită modulul în care circulă.
Pentru o călătorie lipsită de evenimente neplăcute, Inspectoratul de Poliție Județean Alba recomandă, conducătorilor auto, adoptarea unei conduite preventive și respectarea câtorva sfaturi:
Adaptați permanent viteza de rulare la condițiile de drum și de trafic!
Circulați cu viteză redusă atât în localități, cât și în afara lor, când partea carosabilă este umedă sau acoperită cu zăpadă, polei, gheață sau mâzgă!
Folosiți luminile de întâlnire, inclusiv pe timpul zilei!
Acționați din timp ștergătoarele de parbriz!
Câteva momente de circulație fără vizibilitate pot fi fatale!
În condițiile unui trafic aglomerat, păstrați-vă calmul, nu uitați de politețea rutieră și nu blocați intersecțiile.
De asemenea, nu vă angajați în depășirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate.
Păstrați o distanță de siguranță față de autovehiculul care circulă în față!
Curățați în permanență farurile și blocurile de semnalizare și folosiți corespunzător instalația de ventilație - climatizare!
Informați-vă cu privire la condițiile meteo și tronsoanele de drum pe care le veți parcurge. Echipați-vă mașina corespunzător!
Inspectoratul de Poliție Județean Alba reamintește că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când carosabilul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei.
De asemenea, în aceste condiții, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte amendă.
În afară de sancționarea cu amendă, se reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autovehiculului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News


























