Actualitate· 2 min citire

Acțiune pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

6

6

Scris de Marius Paul Publicat: 21 feb. 2019, 14:23

Pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba împreună cu jandarmii, specialiști silvici și reprezentanți ai Gărzii Forestiere Alba au acționat cu efective suplimentare.

Au fost făcute 37 de controale în teren și verificate peste 150 de autovehicule. Polițiștii au aplicat 85 de amenzi și au confiscat 53 de metri cubi de material lemnos.

În zilele de 19 și 20 februarie 2019, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a organizat, pe raza întregului județ, o acțiune cu efective suplimentare, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori precum și a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos.

La acțiune, alături de polițiști, au participat jandarmi, consilieri din cadrul Gărzii Forestiere Alba și specialiști din cadrul ocoalelor silvice.

Cu ocazia acestei acțiuni au fost efectuate 37 de controale, în fonduri forestiere și în locuri de depozitare și de comercializare a materialului lemnos și au fost verificate, în trafic, 153 de autovehicule și 21 de căruțe.

Polițiștii au aplicat, în total, 85 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 42.894 lei, din care 23 la Legea 171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și au confiscat 53 de metri cubi de material lemnos, în valoare totală de 10.825 lei.

Totodată, au constatat 13 infracțiuni, din care 8 la Codul Silvic.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate