Polițiștii din Cugir au organizat sâmbătă seara o acțiune cu efective mărite, în oraș. Au fost legitimate 98 de persoane și controlate 53 de autovehicule.
În noaptea de 25/26 august 2019, între orele 22.00 – 02.30, Poliția Orașului Cugir a organizat o acțiune cu efective mărite, pe raza orașului, în scopul creșterii siguranței publice, prevenirii și combaterii infracțiunilor și prevenirii accidentelor rutiere.
La acțiune, alături de polițiștii din Cugir au participat polițiști ai Serviciilor Ordine Publică, Poliție Rutieră, Investigare a Criminalității Economice și Acțiuni Speciale din IPJ Alba precum și polițiști locali.
Cu ocazia acestei acțiuni au fost legitimate 98 de persoane și au fost controlate 53 de autovehicule.
Au fost constatate 10 abateri de natură contravențională, sancționate cu amenzi în valoare de 4.110 lei, a fost reținut un permis de conducere și retras un certificat de înmatriculare.
Dintre contravențiile constatate, 7 au fost la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, una la Legea 61/1991 privind liniștea publică și două la O.U.G. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.