6 CUȚITE, DESCOPERITE ASUPRA UNEI FEMEI CARE ÎNCERCA SĂ PĂTRUNDĂ ÎN PALATUL PARLAMENTULUI

6 CUȚITE, DESCOPERITE ASUPRA UNEI FEMEI CARE ÎNCERCA SĂ PĂTRUNDĂ ÎN PALATUL PARLAMENTULUI
Poliția face cercetări în acest caz
O femeie a încercat să treacă de filtrele de acces în Palatul Parlamentului, vineri, având asupra sa 6 cuţite.
Surse judiciare citate de Agerpres susțin că numele acesteia figura pe lista suplimentară de invitaţi ai Alianței pentru Unirea Românilor.
Originară din Republica Moldova, individa intenţiona să participe la un forum economic.
Conducerea AUR precizează că femeia nu este membru al formaţiunii.
"Tuturor celor înscrişi la eveniment li s-au transmis în prealabil instrucţiuni clare privind accesul în clădire, inclusiv menţiunea expresă că obiectele contondente sunt strict interzise. Acest incident arată, încă o dată, importanţa controalelor efectuate la intrarea în Parlament, tocmai pentru a împiedica accesul unor persoane care poartă obiecte periculoase asupra lor. Mai departe, este responsabilitatea instituţiilor abilitate să investigheze situaţia şi să ia măsurile care se impun", se precizează într-un comunicat.
Poliția face cercetări în acest caz.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:00 - Șoferii din Alba sunt monitorizați cu sistemul e-SIGUR. Ce abateri în trafic pot fi identificate
- 15:37 - Mobilizare uriașă în Europa: 18.000 de soldați NATO și Ucraina au început cel mai mare exercițiu militar de anul acesta din Suedia
- 15:35 - Cancelarul Merz atacă dur SUA: „Umilite de Iran și fără strategie în război”
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News












