În aperitivele de la nunta organizată la Căminul Cultural din Șugag, a fost găsit Stafilococul coagulazo-pozitiv.
8 persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe în data de 28 octombrie, după ce au participat la o nuntă, la Căminul Cultural din comuna Șugag, acuzând probleme digestive.
Starea de sănătate a pacienților este bună, iar persoana internată a fost externată, informează DSP Alba.
Serviciul de control în sănătate publică din subordinea DSP a prelevat 17 probe alimentare din meniul servit la nuntă, care au fost analizate în laborator, iar conform rezultatelor analizelor, în 9 probe alimentare a fost prezent stafilococul coagulazo-pozitiv.
Alimentele în care s-a găsit stafilococul au fost servite la aperitive.
Celelalte probe alimentare au fost corespunzătoare din punct de vedere bacteriologic.
Compartimentul de epidemiologie a efectuat ancheta epidemiologică.
Pacienta internată a fost externată.
Persoanele care au ajuns la spital au vârste cuprinse între 15 și 44 de ani, iar acestea prezentau dureri abdominale, grețuri, vărsături, scaune diareice.
Mâncarea a fost preparată conform declarațiilor mirilor și ale administratorului căminului atât în gospodăria mirilor cât în bucătăria Căminului Cultural.
Materia primă a fost procurată atât din comerț cât și din gospodăria proprie.
Personalul care a asigurat pregătirea și respectiv servirea mesei, nu a avut un contract de prestări servicii cu primăria sau cu mirii.
Nu au existat substanțe dezinfectante pentru veselă, suprafețe, mâini (a existat doar detergent).
Transportul alimentelor de la familia organizatoare la Căminul Cultural Șugag s-a făcut cu mijloace de transport neautorizate (neamenajate și neechipate corespunzător).
Recipientele folosite nu asigurau protecția alimentelor împotriva contaminării.
Prăjiturile servite la nuntă au fost preparate acasă la familiile mirilor.
Doar tortul mirilor și prăjiturile oferite pentru acasă au fost preparate într-un laborator de cofetărie cu sediul în Sebeșel și au declarație de conformitate.
În bucătărie s-a folosit apa potabilă provenită de la rețeaua de distribuție Dobra și conform buletinelor de analize este corespunzătoare.
La nuntă s-a servit si apă de izvor, dintr-o sursă verificată de DSP Alba, care este corespunzătoare.
Ca urmare a neconformităților constatate, s-au luat următoarele măsuri:
- Se interzice desfășurarea oricărei activități de alimentație publică, colectivă în sălile Căminului Cultural, până la remedierea deficiențelor constatate;
- Personalul care a participat la prepararea și respectiv servirea mesei a fost invitat la sediul DSP Alba cu fișa de aptitudine, diplomă curs și pentru instruire în ceea ce privește noțiunile de igienă;
- Administratorul Căminului Cultural din Șugag și familia organizatoare a nunții sunt convocați la sediul DSP Alba, vineri, 2 noiembrie, pentru aplicarea sancțiunilor conform H.G. 857/2011, pentru deficiențele constatate, și stabilirea altor recomandări.
Comments are closed.