În contextul celebrării Centenarului Marii Uniri în acest an, Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, invită toți iubitorii de istorie și lectură să participe, în data de 19 noiembrie 2018, ora 10.00, Sala Senatului, la evenimentul prilejuit de lansarea volumului „Tinerii României la Centenarul Marii Uniri”.
Evenimentul este cuprins în cadrul activităților proiectului cu același titlu, proiect inițiat de către Universitatea Ovidius din Constanța în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, Direcția Generală Anticorupție şi Radio România Constanţa.
Volumul cuprinde eseurile elaborate de studenții universităților partenere și înscrise în cadrul competiției organizate în luna septembrie la Constanţa.
Comments are closed.