“Fă copii, doar dacă ai loc și pentru ei în viața ta!ˮ, proiect în colaborare cu DGASPC Alba

18 luni au trecut de la startul programului “Prevenirea sarcinii nedorite și reducerea numărului de copii abandonați”. Intitulat sugestiv Fă copii, doar dacă ai loc și pentru ei în viața ta! ˮ, specialiștii din cadrul Echipei mobile de prevenire a abandonului prin prevenirea sarcinii nedorite, educație contraceptivă și planning familial au promovat programul la nivelul județului Alba în toate primăriile.

Mai mult, au distribuit pliante cu informații și materiale utile persoanelor care au participat atât la consilierea de grup, cât și la consilierea individuală, astfel că, în aceste luni, au fost consiliate 1376 de persoane, din care 265 de femei au hotărât să aleagă o măsură contraceptivă.

Proiectul “Prevenirea sarcinii nedorite”, este finanțat și coordonat de către Fundația ˮSERA Româniaˮ în colaborare cu DGASPC Alba pe o perioadă de 18 luni (01.05.2017-01.11.2018), perioadă care a fost prelungită, în baza Actului adițional al Convenției cadru de colaborare, până la data de 31.12.2018.

Programul constă în implementarea unui program de prevenire a sarcinii nedorite și reducerea numărului de copii abandonați prin oferirea, femeilor fertile și celor care se găsesc în situația de a-și abandona copilul/copiii, sprijinului necesar pentru evitarea și chiar înlăturarea situației de risc ce poate apărea și pe care nu o pot rezolva fără o intervenție susținută și de specialitate.

Obiectivele principale ale programului sunt: scăderea incidenței sarcinii nedorite în rândul adolescentelor, reducerea numărului de copii abandonați/instituționalizați; reintegrarea socială, familială, școlară și profesională a femeilor care intră în categoria beneficiarilor direcți ai proiectului; creșterea gradului de implicare a comunității locale și a celorlalte instituții ale statului.

Beneficiarii direcți ai Programului sunt:

  • femeile care se află în situația de a-și abandona copilul/copiii și solicită sprijinul DGASPC Alba sau altor instituții;

  • mamele minore;

  • femeile care au abandonat unul sau mai mulți copii ori care au fost în situația de a cere sprijinul Comisiei pentru Protecția Copilului;

  • adolescentele active sexual aflate în sistemul de protecție al DGASPC Alba;

  • cazurile semnalate de serviciile publice de asistență socială (SPAS – uri și DAS – uri) aflate în subordinea primăriilor, unitățile sanitare, cabinetele medicale individuale;

  • femeile care se adresează în mod direct Echipei mobile de prevenire a abandonului prin prevenirea sarcinii nedorite, educație contraceptivă și planning familial și pentru care , în urma investigațiilor, se constată necesară intervenția.

Astfel, prin intermediul specialiștilor din cadrul Echipei mobile de prevenire a abandonului prin prevenirea sarcinii nedorite, educație contraceptivă și planning familial, ce funcționează la sediul Centrului de zi pentru copii cu dizabilități ˮARNSBERGˮ Alba Iulia, str. Mihai Viteazul nr. 2, femeile pot beneficia gratuit de: sfaturi, consultații medicale de specialitate, transport/acompaniere la cabinetul medical specializat și material contraceptiv (sterilete, prezervative și pastile).

Articolul precedentDSP Alba avertizează! Utilizați prudent antibioticele pentru protejarea sănătății dumneavoastră
Articolul următorSe lansează volumul „Tinerii României la Centenarul Marii Uniri”.

Comments are closed.