Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România – Sucursala Aiud va organiza în perioada 2 – 5 aprilie 2019, un program gratuit de screening medical pentru persoane adulte și copii din municipiul Aiud și din localitățile aparținătoare.
Programul cuprinde următoarele evaluări medicale:
– oftalmologie: examen de refracție, presiunea oculară, test de acuitate vizuală, etc. (copii și adulți);
– radiografie pulmonară (numai adulți);
– control general al sănătății (interne): tensiune arterială, laborator, cardiogramă, control fizic, etc. (numai adulți);
– ortopedie pediatrică – istoric dislocația șoldului (numai copii).
Pentru copiii din grădinițe și pentru elevii din ciclul primar și gimnazial consultația se va face în școli, conform programării transmise unităților de învățământ.
Elevii din clasele IX – XII, precum și adulții care doresc să participe la acest program de screening trebuie să se înscrie la Biroul Comunicare și Relații Publice din cadrul Primăriei municipiului Aiud, începând cu data de 05.03.2019.
Programul se va desfășura la sala de sport de pe strada Tribun Tudoran din Aiud, între orele 08:00 – 17:00.
Toate evaluările sunt făcute de către medici și asistenți medicali bine pregătiți și se lucrează cu aparate de ultima generație.
Programul face parte dintr-un proiect cofinanțat din fonduri europene, câștigat de Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în Ungaria, în care vor fi cuprinse în total 7 județe din România, printre care și județul Alba.
Comments are closed.