La data 16 august 2020, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față trei tineri, cu vârste de 16 și 18 ani, toți din comuna Ciugud, Județul Alba, care sunt cercetați pentru lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii publice.
În sarcina acestora s-a reținut faptul că, în noaptea de 15/16 august, în jurul orei 01.00, în timp ce se aflau pe strada Moților din Alba Iulia, pe fondul unor discuții în contradictoriu, l-ar fi agresat pe un tânăr, de 17 ani, din Alba Iulia.
Cercetările sunt continuate.