În Marea Britanie a început procesul în care trei bărbați sunt acuzați de sclavie modernă, victime fiind mai mulți cetățeni români care au fost exploatați într-o spălătorie auto.
Cei trei idivizi sunt acuzați că, între 2016 și 2017, au transportat în Marea Britanie mai mulți cetățeni români pe care i-au tratat „ca pe niște prizonierii”, în timp ce erau „angajați” pentru foarte puțini bani la o spălătorie auto, potrivit Nottingham Post.
Românii erau obligați să muncească câte 11 ore pe zi, fără pauză, șase zile pe săptămână, și erau plătiți cu 10 lire sterline săptămânal. Restul sumei vehiculate inițial era reținută pentru chirie și costuri de electricitate. De asemenea, românii lucrau fără echipamente de protecție în condițiile în care manipulau substanțe chimice.
Românii au fost cazați într-o locuință improvizată, insalubră, plină de gândaci și șobolani. „Angajatorii” aveau un control absolut asupra românilor, pentru că le rețineau actele de identitate.
Un muncitor le-a spus polițiștilor: „M-au tratat ca pe un sclav”.
Cei trei bărbați acuzați de sclavie modernă sunt Defrim Paci, 40 de ani (foto), fratele său Jetmir Paci, 35 de ani, și Sitar Ali, 31 de ani. Ei organizaseră o rețea de trafic și exploatare a forței de muncă, rețea care era coordonată de Defrim Paci.
Cei trei neagă toate acuzațiile. Procesul se va desfășura pe parcursul a șase săptămâni, la Carlisle.