RECORD MEDICAL ÎN ALBA: O FEMEIE A NĂSCUT NOUĂ COPII PRIN CEZARIANĂ

O femeie de 40 de ani din Alba a născut nouă copii, toți prin cezariană, cel mai mic fiind adus pe lume săptămâna aceasta la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia. Cazul este considerat foarte rar, potrivit unui comunicat transmis de către Biroul de Presă al unității medicale. Primii șapte copii s-au născut în Italia, iar ultimii doi la spitalul din Alba Iulia.

Al nouălea copil, o fetiță de 3,3 kilograme, a primit nota 9 la naștere și are o stare bună de sănătate. Operația a decurs bine, fără complicații, deși a durat mai mult decât de obicei, având în vedere contextul unei astfel de intervenții. Penultima operație de cezariană a fost efectuată tot la SJU Alba Iulia, în 2022.

În România, medicii recomandă maximum trei operații de cezariană, având în vedere riscurile operatorii și postoperatorii care pot apărea. Nu femeia a fost cea care a optat pentru nașteri prin cezariană, ci situația medicală de la prima naștere, la 21 de ani, a impus acest lucru. După primele două intervenții chirurgicale, nașterile vaginale nu au mai fost posibile sau recomandate.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentELEVII BENEFICIAZĂ DE GRATUITATE LA TRANSPORTUL CU TRENUL PÂNĂ LA 30 SEPTEMBRIE 2024
Articolul următorPNL IAȘI, SUSȚINERE PENTRU NICOLAE CIUCĂ LA PREZIDENȚIALE, DUPĂ MODELUL PNL CLUJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.