Răzbunări de tip MAFIOT ! A incendiat mașinile partenerilor de afaceri.

Polițiștii din Alba au reținut 4 persoane care sunt bănuite de incendierea a 6 autoturisme și a unui imobil. Din cercetări a rezultat că în perioada august 2019 – februarie 2020, unul dintre reținuți i-ar fi instigat pe ceilalți 3 să provoace incendiile, pentru a se răzbuna pe proprietarii autoturismelor și ai imobilului, nemulțumit fiind de finalitatea unor relațiilor comerciale. Polițiștii au făcut 5 percheziții.  

polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de un bărbat de 35 de ani, din Alba Iulia, bănuit de instigare la infracțiunea de distrugere și față de alți 3 bărbați, doi de 30 de ani și unul de 32 de ani, din județele Alba și Cluj, bănuiți de distrugere și complicitate la distrugere prin incendiere.

Din cercetări a rezultat că în perioada august 2019 – februarie 2020, bărbatul de 35 de ani, din Alba Iulia, contra unor sume de bani, i-ar fi determinat pe ceilalți 3 să provoace incendii, pe timp de noapte, la 6 autoturisme parcate în diverse locuri de pe raza municipiului Alba Iulia, toate aparținând unor persoane cu care instigatorul ar fi avut diverse relații de natură comercială.

Totodată, la data de 5 februarie 2020, una dintre persoanele instigate ar fi provocat un incendiu în interiorul unui imobil aflat în construcție, situat pe strada Izvorului din Alba Iulia, fiind distruse elemente ale acoperișului, în valoare de 14.000 de lei.

Prejudiciul total, în cele 7 fapte de distrugere, a fost evaluat la 777.000 de lei.

Pentru obținerea de probe, ieri, 5 martie, polițiștii au efectuat 5 percheziții domiciliare, în județele Alba și Cluj, la imobile aparținând persoanelor vizate de anchetă.

La activități, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au fost sprijiniți de polițiștii Biroului Ordine Publică, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic și de cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al polițiștilor Direcție Operațiuni Speciale.      

 

Articolul precedentBărbat reținut după ce a ameninţat, cu moartea, personalul medical din Spitalul Abrud
Articolul următorHoria Mihălcescu, consilierul lui Dragnea, samsar de jurnaliști

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.