Polițiștii au reținut 3 tineri care au spart câteva magazine din Ocna Mureș

Trei tineri bănuiţi de furt au fost indentificați , cu operativitate, de către poliţiştii din Ocna Mureş. Se pare că aceştia ar fi pătruns, prin efracţie, într-un magazin şi ar fi sustras băutură şi ţigări. Cei 3 tineri vor fi prezentaţi în faţa procurorilor.

La data de 14 martie 2019, poliţiştii din cadrul Poliţiei Orașului Ocna Mureş i-au identificat şi reţinut pe 3 tineri, cu vârste de 17 şi 18 ani, din Ocna Mureş şi Unirea, care sunt bănuiţi de săvârşirea unei infracțiuni de furt, faptă în legătură cu care poliţia a fost sesizată în dimineaţa zilei de 14 martie 2019.

În sarcina celor 3 tineri s-a reţinut faptul că, în noaptea de 13/14 martie 2019 ar fi pătruns, prin efracție, într-un magazin alimentar din Ocna Mureş şi ar fi sustras ţigări şi băutură în valoare de 6.000 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat integral şi restituit reprezentanţilor societăţii păgubite.

În cursul zilei de azi, 15 marie, cei 3 tineri vor fi prezentaţi în faţa procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.

Articolul precedentSCUTUL PĂDURII : Polițiștii din Alba au aplicat în doar două zile 227 de amenzi
Articolul următorUn minor a furat telefonul mobil al unei vânzătoare

Comments are closed.