Un minor a furat telefonul mobil al unei vânzătoare

Un minor care a furat telefonul mobil al unei vânzătoare a fost prins, în flagrant, de către polițiștii din Cugir. Telefonul a fost restituit.

La data de 14 martie 2019, în jurul orei 15.00, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Cugir l-au depistat pe un tânăr de 17 ani, din Cugir, imediat după ce a sustras un telefon mobil.

Se pară că tânărul ar fi profitat de neatenţia angajatei unui magazin şi, cu complicitatea unui alt tânăr, ar fi sustras telefonul mobil a cărui valoare a fost estimată la 800 de lei.

Poliţiştii au recuperat telefonul şi i l-au restituit păgubitei, iar faţă de minor au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracționale a minorului precum şi pentru tragerea la răspundere penală a complicelui său.

Articolul precedentPolițiștii au reținut 3 tineri care au spart câteva magazine din Ocna Mureș
Articolul următorUrmărit național depistat și trimis la pușcăria din Aiud

Comments are closed.