Mită pentru deszăpezirea ”Transalpinei” La ce era folosit drumul

La data de 07.07.2021, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a unui inculpat, administrator al unei societăți comerciale cu activitate în domeniul forestier, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită. Pentru documentarea cauzei penale, ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Alba au fost delegați să desfășoare mai multe acte procedurale care au condus la completarea probatoriului în cauză.

În cauză s-a reținut că, în luna martie 2020, inculpatul a dat, printr-un intermediar, suma de 8.000 lei unui alt inculpat, funcționar public (șef al Districtului Șugag, din cadrul Secției Drumuri Naționale Alba), pentru a efectua un act în legătură cu atribuțiile sale de serviciu. În schimbul banilor, acesta a dispus efectuarea deszăpezirii pe un sector de drum închis circulației rutiere (un sector de drum pe drumul cunoscut sub denumirea „Transalpina”), facilitând transportul de material lemnos pe acel sector de drum.

Anterior, la data de 19.04.2021, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a fost încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul funcționar public, fiind stabilită pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Totodată inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei principale. La data de 31.05.2021, Tribunalul Alba, prin hotărârea nr. 62/2021, a admis acordul de recunoaștere a vinovăției în forma încheiată, hotărârea rămânând definitivă.

Dosarul a fost trimis Tribunalului Alba, instanță competentă să judece cauza.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentVIDEO Italia este noua campioană a Europei!
Articolul următorCOD GALBEN de instabilitate atmosferică, pentru mai multe zone din țară

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.