Mărturiile unor români care au suferit AVC: Am vrut să mă trezesc, să mă duc la facultate şi nu am putut

România este pe primul loc în Europa la rata mortalităţii în privința accidentului vascular cerebral. În fiecare oră, mor 4 români din această cauză. Mai nou, această boală a vârstei a treia afectează tot mai mulţi tineri.

Principalele cauze sunt stresul şi alimentaţia. Medicii spun că este foarte important să recunoaştem simptomele şi să ajungem foarte repede la medic.

Semnele accidentului vascular cerebral sunt vederea slăbită, probleme de vorbire, tulburări de mers sau paralizie la nivelul feţei şi braţelor. Boala este a doua cauză de mortalitate în România.

„Sunt Andreea. Am 25 de ani. În urmă cu un an am avut AVC, dar acum sunt un om întreg, sănătoasă. Am primit o nouă şansă. Eram trează. Am stat pe pat şi nu puteam să vorbesc şi nu puteam să mă mişc. Am vrut să mă trezesc, să mă scol, să mă duc la facultate şi nu am putut”.

„M-am gândit că şansele mele de supravieţuire erau minime dacă nu ajungeam la timp la spital.”

„Am văzut acasă aunci că strâmbasem un pic gura. Dar eu nu ştiu, nu îmi dau seama. Și a venit salvarea. Mâna dreaptă nu am simţit-o”

„Mâncam cu soţia la masă, m-am ridicat într-un picior şi am căzut dintr-o dată, aşa”.

„Am simţit că mi-a amorţit de tot partea asta dreaptă şi când voiam să vorbesc nu mai puteam, simţeam că mi se duce limba aici. Vorbeam cu ea şi nu puteam să îi spun că nu mai îmi simt partea asta.”

„Am simţit o ameţeală. La un moment dat nu mai aveam stabilitate pe picioare şi am pierdut controlul. Am căzut jos. Întâmplarea face că a intrat un client în magazin şi a sunt la salvare.”

„O asimetrie a feței, de cele mai multe ori colțul gurii coboară și se poate vedea la pacient. Un alt simptom care poate să fie văzut repede de familie, faptul că nu mai poate să-și țină mâna, paralizia mâinii sau a piciorului pe aceeași parte. Al treilea semn, pacientul nu poate să vorbească sau nu poate să înțeleagă ceea ce i se vorbește. Factorii de risc sunt alimentația. Mâncăm dezordonat, nu prea știm uneori ce mâncăm. Se fumeaza mult, se fumează de la vârste tinere, sunt deja mai mulți pacienți tineri care încep să aibă diabet și care reprezintă una din cauzele apariției AVC”, spune Bogdan Dorobăț, medic primar Spitalul Universitar.

Articolul precedentPuține persoane știu că nu toți simțim gustul de coriandru la fel
Articolul următorStatistică oficială: Peste 500 de condamnați eliberați în urma recursului compensatoriu au recidivat în ultimii doi ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.