Liderul unui temut clan din România rămâne după gratii

Curtea de Apel Iași a respins contestația acestuia la măsura arestării preventive formulată de Cocoș Băncuță, liderul clanului Băncuță.

„Respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul Băncuț Cocoș împotriva încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Iași, pe care o menține. Definitivă”, au menționat judecătorii.

Șeful clanului Băncuță este cercetat pentru proxenetism în formă continuată. Inițial, Tribunalul Iași a decis arestarea sa pentru 30 de zile, dar el a contestat decizia. 

În urmă cu câteva zile, anchetatorii ieșeni au salvat, alături de cei britanici, peste 60 de tinere exploatate sexual pe teritoriul Marii Britanii. 

Astfel, procurorii DIICOT Iași, împreună cu ofițerii de Poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Iași, au efectuat patru percheziții domiciliare în județele Constanța și Bacău. Acțiunea a vizat destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în trafic de persoane, proxenetism în formă continuată și spălare de bani.

De asemenea, Poliția Metropolitană din Londra a efectuat 16 percheziții la imobilele utilizate de către membrii grupului infracțional, imobile situate în Capitala Regatului Unit al Marii Britanii. 

„Există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2013, inculpații au constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism în formă continuată și spălare de bani, grup organizat intrafamilial, cu ramificații internaționale, reușind să recruteze și să exploateze sexual peste 60 de tinere în orașul Londra”, au afirmat cei de la DIICOT Iași. 

În urma cooperării judiciare internaționale, liderul clanului Băncuță a fost adus la Iași și a fost arestat. 

 

Articolul precedentLa un pas de moarte, după ce a căzut de la înălțime!
Articolul următorȘoferii, loviți din plin de Guvernul Orban! Punctul de amendă crește până la 223 lei, începând cu 1 ianuarie 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.