Cursul de „Educație juridică pentru liceeni” a debutat, astăzi, la Aiud.
La Colegiul Național „Titu Maiorescu” din Aiud, a avut loc primul curs.
La primul curs de „Educație juridică pentru liceeni” au participat 40 de elevi proveniți de la toate liceele aiudene.
Cursul a fost susținut de către avocatul Koble Ladislau Levente și colaboratoarea acestuia, doamna Costin Dania-Liana.
În septembrie peste 200 de liceeni au participat cu interes la conferința de lansare a proiectului „Educație juridică pentru liceeni” susținută de judecătorul Cristi Danilet.
„În România sunt astăzi 9500 de legi în vigoare. Începând cu vârsta de 14 ani fiecare cetățean este obligat să le respecte. Nimeni nu poate invoca drept scuză necunoașterea legii.” – a spus judecătorul Cristi Danilet.
Încă de la începutul acestui an școlar două clase de a XI-a studiază opționalul de „Educație juridico-economică”, iar în următoarele 8 luni o grupă de aproximativ 40 de elevi proveniți din toate liceele orașului vor parcurge un curs de educație juridică susținut de specialiști în domeniu.
Comments are closed.