În cazul BULLYING-ULUI toată lumea PIERDE

Indiferent dacă  școala se desfășoară fizic sau în mediu on-line, interacțiunea dintre elevi dă naștere, uneori, la situații conflictuale. Polițiștii Biroului de Siguranță Școlară intervin de fiecare dată, pentru aplanarea și prevenirea acestor situații. În cazul acestui fenomen toți cei implicați pierd câte ceva.

Ce este bullying-ul?
Bullying-ul are lor atunci când copilul este supus unor agresiuni verbale, psihice şi chiar fizice, devenind ținta unor răutăți cum ar fi atunci când este tachinat sau luat în derâdere, este poreclit, este exclus din cercul de amici, este înghiontit sau îmbrâncit. Agresiunile se pot petrece atât față în față, cât și în mediul online.

Ce pierde agresorul? 
Respectul celorlalți. E bine ca cei din jur să te respecte pentru cine ești, nu de teama de a fi împotriva ta. Prieteniile adevărate nu se leagă din frică, ci din respect reciproc.

Ce pierde victima? 
Respectul de sine. În clipa în care taci, ești de acord cu agresorul tău, cu ceea ce face el. Poți oricând să ieși din jocul lui, începând cu a nu crede ce zice sau a apela la cei care te pot ajuta cu adevărat. Nu trebuie să faci lucruri care nu-ți plac, doar pentru a nu deveni o victimă.

Ce pierde spectatorul? 
În clipa în care taci, ești de fapt pro fenomen bullying. Deja agresorul câștigă de două ori acest joc.

,,M-am simțit singură, colegii mei au stat pasivi’’
Conform normelor legale în vigoare, învăţătorii/profesorii au obligaţia să reacţioneze atunci când li se aduce la cunoştinţă sau asistă la un caz de bullying în cadrul şcolii. 

Aceştia trebuie să îi conducă pe copiii implicaţi (atât victima, cât şi agresorul) la consilierul psihologic, iar în cazul în care tipul de violenţă fizică/ psihologică căpătă forma unei infracţiuni (hărţuire, ameninţare, şantaj etc), să sesizeze imediat poliția, pentru rezolvarea situaţiei conflictuale. 

,,Tuturor ne e frică de el pentru că este mai puternic’’
Poliţiştii le recomandă elevilor să înveţe să recunoască acest gen de agresiune, să evite să reacţioneze violent când sunt provocaţi şi să ceară sprijinul cadrelor didactice sau părinţilor dacă devin victime ale bullying-ului. 

Părintii şi cadrele didactice trebuie să-i sfătuiască pe copii să nu intre în anturaje dubioase, să evite violenţa şi să ceară sprijin în orice situaţie. De asemenea, adulţilor li se recomandă să supravegheze atent comportamentele celor mici şi să intervină prompt atunci când există violenţă de orice fel.

,,Faptul că am făcut școală on-line ne-a îndepărtat’’
Agresiunile se pot petrece atât faţă în faţă, cât şi în mediul online. De regulă, agresorul vrea să fie popular şi repetă în mod deliberat, asupra aceleiaşi persoane, acţiunile descrise anterior. 

Victima va deveni temătoare, tristă şi se va izola dacă nu ştie să acţioneze. Aceasta trebuie să nu se lase intimidată, să anunţe profesorul sau părintele, sau chiar să depună plângere la poliţie

Semne ale bullying-ului
– copilul are o stare de temere atunci când merge la școală, se plânge de diferite dureri/afecțiuni pentru a se sustrage școlii; 
– cercul de prieteni al copilului este restrâns, sau nu are niciun prieten de joacă; 
– stimă de sine scăzută; 
– pierdere de bunuri, are nevoie de bani;
– nemulțumit(ă), interes scăzut, iritabil, puțin implicat(ă) în activități; 
– probleme de somn

Polițiștii le recomandă părinților:
– să poarte conversații sincere cu copiii și să afle care sunt trăirile lor interioare. Contextul actual este foarte stresant pentru toată lumea, inclusiv pentru copii.
– să îi încurajeze pe copii că este sigur pentru ei să fie deschiși și să le spună care sunt problemele/situațiile prin care trec. Din păcate mulți copii se luptă în tăcere.
– să rămână atenți la semnalele care pot indica probleme!                                      

 – să îi învețe pe copii că nu pot fi controlate acțiunile celor din jurul lor, dar pot controla modul în care ei reacționează la cuvinte jignitoare, amenințări. Astfel, nelăsându-se afectați de răutățile celor din jur, îi vor reduce la tăcere.
– să își aleagă cu mare atenție afirmațiile pe care le fac, indiferent dacă este vorba despre ei/ele sau despre ceilalți.
– să le dezvolte copiilor abilitățile sociale necesare pentru a face față răutăților

Articolul precedentUn imobil din Alba Iulia vândut de Consiliul Județean cu peste 300.000 de euro
Articolul următorATENȚIE LA ÎNȘELĂCIUNI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.