Polițiștii din Zlatna au identificat o femeie, din comuna Scărişoara, ca persoană bănuită de comiterea unui furt. Pentru documentarea activităţii infracţionale, polițiștii au efectuat trei percheziții.
La data de 24 iulie 2021, polițiștii din Zlatna, împreună cu polițiștii din Câmpeni şi Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au efectuat trei percheziții domiciliare, în localităţile Zlatna, Scărişoara şi Câmpeni, în vederea documentării activității infracționale a unei femei, de 50 de ani, din comuna Scărişoara, care este bănuită de săvârșirea unui furt.
Se pare că, în perioada 20 – 21 iulie 2021, femeia ar fi sustras, din locuința unei vârstnice, de 93 de ani, din Zlatna, suma de aproximativ 40.000 de lei.
În urma perchezițiilor efectuate, a fost ridicată, în vederea continuării cercetărilor, suma de 10.000 de lei.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, recuperarea prejudiciului şi luarea măsurilor legale.
Sursa: Realitatea de Alba