Fata tâlhărită în scara blocului M3 rămâne internată la spitalul din Alba Iulia

La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia s-a prezentat, în 17 noiembrie, o pacientă în vârstă de 20 de ani cu pierderi de memorie, fără să acuze traumatismul suferit, de care nu își amintea.

Acesteia i s-a făcut o tomografie computerizată care nu a relevat leziuni posttraumatice intracerebrale (intracraniene), fiind evaluată din toate punctele de vedere, iar apoi a fost internată pentru supraveghere și conduită terapeutică în secția de neurologie.

În momentul de față pacienta este stabilă, începe să-și amintească unele fragmente petrecute în ziua respectivă, însă mai acuză cefalee (dureri de cap).

Va fi ținută sub observație, pe secția de neurologie, până când va dispărea simptomatologia, urmând să fie externată când medicii neurologi consideră că starea de sănătate nu îi va fi pusă în pericol. În prezent pacienta este stabilă, iar evoluția este favorabilă” – a transmis Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia.

VIDEO: O fată a fost tâlhărită în scara unui bloc din Alba Iulia. Suspectul a fost reținut!

Articolul precedentPrimarul Mircea Hava și Consiliul Local Alba Iulia amendați pentru evacuarea blocului G2
Articolul următorAccident rutier în afara localităţii Vinţu de Jos