Doi soți luați pe capotă, la Carei. Se zbat între viață și moarte

Doi soți din Carei, în vârstă de 66, respectiv 67 de ani, luați pe capotă ieri seară de un șofer imprudent pe o trecere de pietoni de pe Bulevardul 25 Octombrie, au suferit răni grave și se zbat între viață și moarte.

Femeia, care a suferit răni grave la cap, a fost transportată de urgență la un spital din Oradea. Victima urmează să fie operată pe creier în cursul zilei de azi, viața fiindu-i pusă în pusă în pericol de cheagurile de sânge formate în urma impactului. Bărbatul se află și el în stare critică, fiind internat la Reanimare la Spitalul din Carei.

Potrivit primelor concluzii ale anchetei, șoferul pur și simplu nu i-a văzut pe cei doi soți angajați în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. Acesta nu circula cu viteză excesivă, polițiștii nedescoperind urme de frână la locul accidentului. 

În urma impactului, femeia a fost proiectată pe carosabil, în apropierea trecerii de pietoni, în timp ce bărbatul a fost târât câțiva metri, căzând apoi pe partea carosabilă, pe contrasens.

Poliţiştii careieni continuă ancheta pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a petrecut accidentul. Încadrarea juridică urmează să se stabilească în funcție de evoluția stării de sănătate a victimelor.

Articolul precedent25 de mașini cu anvelope tăiate, într-o parcare din Craiova
Articolul următorLa muzeul albaiulian va fi vernisată expoziția „Acuarelă”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.