Dispută în România. Cum se scrie corect: „șaorma” sau „shaorma”

Șaorma, una dintre mâncărurile preferate ale românilor, vrea să-și facă loc în dicționar. În acest moment, denumirea nu apare în DEX și fiecare o scrie cum crede de cuviință. Un restaurant din Iaşi a lansat o dezbatere în care oameni simpli şi lingvişti sunt chemați să stabilească, odată pentru totdeauna, care este forma corectă a cuvântului. Concluziile vor fi trimise Academiei Române.

Puţine fast-fooduri mai folosesc denumirea orginală din limba arabă Shawarma. În Occident, aceasta este forma folosită. La noi, până și specialiștii au păreri diferite. Două cercetătoare, una de la Institutul de Fililogie, alta de la Academia Română, își susțin fiecare varianta.

Gabriela Haja – Institutul de Filologie Română „A.Philippide”: Drumul cuvântului spre limba română din arabă a fost ceva mai lung. Probabil că nu a intrat prin turcă ci prin engleză. Eu aş opta pentru forma şaorma scrisă cu literele ştiute, fără niciun Sh.

Monica Busuioc – cercetător la Academia Română: Personal am propus să fie scris cu Sh. Noi am preluat acest cuvant prin canalul englezesc, unde se scrie cu sh. Ne-am gândit că este mai bine să-l scriem așa cum poate fi recunoscut în toate limbile de circulație internațională, decât să-l românizăm noi. Mai bine să așteptăm ca românizarea aceasta să vină pe cale naturală. Dacă românii vor începe să scrie cu ș și în următorii ani se va scrie așa atunci academia va fi obligată să accepte uzul consacrat.

În căutarea clarificării, un restaurant din Moldova a început de o săptămână un sondaj online, la care au participat până acum 2.500 de amatori de șaorma care vor să afle cum să scrie corect numele mâncării preferate.

-Sună mai plăcut cu Sh decât cu Ş.

-Am mai preluat de la turci, otomani, diverse feluri de mâncare, zic că ar fi ok să îl adoptăm pe cel cu Ş.

Managerul restaurantului care trăiește din vânzarea șaormei este recunoscător sendivșului care îi aduce încasări bune și vrea să îl introducă oficial în cultura noastră, via DEX.

Dan Agafiţei – manager restaurant: Am constatat că sunt două forme folosite, respectiv shaorma cu SH şi şaorma cu Ş. Să stabilim forma corectă care poate fi preluată în limba română, să o introducem în DEX şi astfel să contribuim la asimilarea pe deplin dacă putem spune aşa a acestui preparat preferat de foarte, foarte mulţi români.

Florin Mare – consultant comunicare: Pe lângă părerea oamenilor acolo unde acum conduce shaorma cu SH cu un scor de 5 la 1, ne-am propus să alăturăm documentaţiei şi părerea specialiştilor. Decizia finală va fi a celor din Academia Română pentru că ei vor analiza toate informaţiile pe care le punem noi la dispoziţie, iar noi vom folosi în continuare cuvântul pe care îl vor decide ei.

Sondajul online pentru șaorma se încheie la sfârșitul lunii. Din acel moment așteaptăm să aflăm de la Academia Română cum se scrie corect numele sortimentului culinar care a fost cel mai căutat în București în anul 2016, conform unei platforme de comenzi pentru mâncare.

Articolul precedentSpectacol astronomic: Mercur trece prin dreptul Soarelui! Evenimentul poate fi observat cu telescopul
Articolul următorAlegeri prezidențiale 2019. Tot ce trebuie să știi despre votul din 10 noiembrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.