De ce nu se mai căsătoresc tinerii români. Un psiholog explică care e adevărata probă într-o căsnicie

Tinerii nu se mai căsătoresc, iar cei cu peste 20 de ani vechime în căsnicie divorțează. Este tabloul valabil pentru România zilelor noastre.

Cariera, pe primul loc. Familia, pe locul 2. Cam asta este tendința în rândul tinerilor de azi. Nu prea mai aleg să se căsătorească. Faptul că pun accent pe locul de muncă e un lucru bun – piața muncii în România este în colaps, avem nevoie de angajați ca de aer în cele mai multe domenii.

Primele trei cele mai căutate domenii de cei care caută succesul profesional sunt: – Financiar-contabilitate, inginerie, vânzări și IT. Nici nu e de mirare. Ca it-ist, spre exemplu, în doar câțiva ani, poți obține un salariu de câteva mii de euro.

În același timp, ne uităm și spre divorțuri. Numărul divorțurilor survenite după 20 de ani de căsnicie aproape că s-a dublat în ultimii 30 de ani. Dacă e să privim ca pe un progres sau ca pe un regres, nu e clar deocamdată.

Au avut loc 8.280 de divorțuri, anul trecut, după 20 de ani de căsnicie, față de 4.644 în 2.000. Printre motive – infidelitatea conjugală sau alcoolul.

Totuși, procentual, numărul divorţurilor a scăzut mai mult în mediul urban faţă de mediul rural. -10,1% la oraș și o scădere de peste șase procente în mediul rural. În România, aproape 20 de căsătorii din 100 se termină prin divorț.

„Sunt foarte mulți tineri care se căsătoresc fără să-și asume ceea ce înseamnă o căsătorie și confundă adesea basmul cu realitatea și aici vorbim de apariția conflictelor, disensiunilor, a așteptărilor diferite și a frustrărilor. Acel la bine și la greu, din păcate pentru unii funcționează doar la bine împreună. La greu încep drumurile în paralel, care de fapt este proba adevarată într-o căsnicie”, a explicat psihologul Mihaela Săhlean pentru Digi24.

 

Articolul precedentMedicii și-au stabilit drepturile și obligațiile prin semnarea contractului colectiv de muncă
Articolul următorUltimele calcule pentru guvernul Ludovic Orban înainte de votul de învestitură

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.