Cum a EȘUAT statul român cu o investiție de peste 20 de milioane de dolari într-o linie de muniție de tip NATO care a fost trasă pe dreapta

    Peste 20 de milioane de dolari aruncați de Statul Român în groapa uitării. Este vorba despre o linie tehnologică pornită cu mare fast în anul 2005 la Uzina Mecanică Cugir, linie tehnologică care a funcționat, la capacitate, doar în ziua inaugurării oficiale.

La data de 16 august 2005 la Cugir urma să intre în producție, la acea vreme, singura investiţie din România în domeniul producerii muniției compatibile cu standardele NATO. Statul român a semnat nota de plată de 20 milioane de dolari, prin Ministerul Finanțelor unor investitori belgieni.

Deși inaugurată în anul 2003, pusă în funcțiune în 2005, linia tehnologică avea să pornească cu un mare handicap, omologarea producției. Muniţia fabricată pe această linie era exportată în Asia şi Africa, doar după obţinerea atestatului, Uzina Mecanică Cugir, putea intra pe pieţele dezvoltate din Europa şi Statele Unite, principalii parteneri în acest domeniu. Însă nimeni nu s-a mai ocupat de acest aspect.

Prostul management de promovare al acestei linii de producție pare să fi costat statul român de patru ori valoarea investiției. Datoriile UM Cugir se ridicau în 2010-2011 la peste 100 de milioane de dolari. Directorul societății la acea vreme, Nicolae Conțan acuza:

” Faptul că a fost pusă în funcţiune cu întârziere a provocat mari probleme financiare. Penalităţile şi majorările de întârziere sunt de trei ori valoarea de achiziţie a tehnologiei. Datoriile totale ale societăţii cu această investiţie şi cele istorice la bugetul de stat sunt la 100 de milioane de dolari. Valoarea datoriilor nu ne permite să recuperăm nici în 50 de ani “

Așadar imediat după aceste declarații nu s-a mai auzit nimic de singura investiţie din România în domeniul producerii muniției compatibile cu standardele NATO.

Din dorința de a afla totuși ce se întâmplă cu această linie de producție ne-am adresat atât ministerului de resort dar și conducerii UM Cugir, însă se pare că suntem ținuți departe de adevăr.

„Vă comunicăm că informaţiile respective sunt clasificate secrete de stat, conform Hotărârii de Guvern nr. S – 560/2011 de aprobare a Listei cuprinzând categoriile de informaţii clasificate secrete de stat, pe niveluri de clasificare, elaborate sau deţinute de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, precum şi unităţile aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi termenele de menţinere a acestora în nivelurile de secretizare). Vă asigurăm şi pe această cale de întregul nostru sprijin în activitatea dumneavoastră.”

În momentul actual, Uzina Mecanică din Cugir este în situaţia în care nu mai poate asigura încărcare pentru aproximativ 300 de angajaţi, angrenaţi pe partea de producţie armament. În situaţia în care depozitele uzinei sunt pline cu mitraliere produse pe stoc şi contracte pentru furnizarea de produse de acest tip nu au mai apărut de ceva timp, o soluţie ar putea fi reprezentată de punerea în funcţiune a liniei de producţie tip NATO şi angrenarea acestor angajaţi pentru deservirea acestei zone. Am atinge două puncte nevralgice: sub aspect social, asigurăm locuri de muncă pentru locuitorii din zona Cugir, din punct de vedere economic, mai recuperăm ceva din aceste fonduri ”îngropate”.

În contextul în care au trecut aproape 10 ani de când nu se mai știe nimic de această linie de producție, iar orice încercare de a afla adevărul ne este îngrădit de o lege care nu are nimic de-a face cu siguranța națională ne întrebăm care ar putea fi interesul celor ce conduc destinele UM Cugir sau cine înfrânează dezvoltarea industriei de armament, să țină ascunsă o linie de producție de muniție de tipul NATO.

 

 

 

 

 

Articolul precedentCondamnare la închisoare pentru SPAGĂ de 100 de lei.
Articolul următorCălin Pleșa lansează la Alba Iulia un nou volum de poezii