Alexandra Pașca, o tânără din județul Sălaj, a anunțat pe Facebook în data de 4 noiembrie că unul dintre câinii ei, Maia, a dispărut și că oferă o recompensă de 500 de persoanelor care o găsesc sau care pot oferi informații ce duc la găsirea ei. O zi mai târziu, Alexandra a anunțat că recompensa a crescut la 1100 de euro, prin ajutorul altor persoane. Postările sale au fost distribuie de peste 7.000 de ori.
În data de 7 noiembrie, tânară a povestit că a primit informații că Maia a fost văzută în satul Giurtelec din județul Sălaj, aflat la 2 kilometri distanță de satul în care locuiește.
„Maia a fost văzută azi în jurul orei 10, in Giurtelec ( județul Sălaj) satul vecin, aproximativ 2 km distanță. Domnul care a văzut-o nu a reușit să o prindă și menționez că pe Maia nici Bogdan, de multe ori, nu o putea prinde. Pâna am ajuns noi, Maia a fugit iar spre sat”, a scris Alexandra Pașca pe Facebook.
Alexandra a povestit că atunci când a ajuns în satul Giurtelec a întâlnit o situație greu de crezut. Auzind de recompensa de 1.100 de euro, localnicii au pornit o adevărată vânătoare pentru găsirea câinelui pierdut.
„Între timp oamenii din sat au văzut-o. „Niiii câinele ăla cu bani mulți” și-au alergat să o prindă primii, pentru cei 1.100 de euro oferiți ca recompensă. Pe când a ajuns mama mea, au pierdut-o. Au căutat-o iar. A observat-o mami, într-o curte, lângă un gard, s-a apropiat de ea, cand a vrut sa vina, un om a început să urle și să sară spre ea ” Gata, o prindem, nu mai scapă, o prind” și Maia a fugit iar”, povestește Alexandra.
Femeia a povestit cum oamenii au început să o sune cerând recompensa, pentru că au văzut-o primii, în timp ce un bărbat a cerut bani pentru motorină spunând că a alimentat cu 100 de lei pentru a căuta câinele.
„Plin de copii sălbatici pe dealuri, ce râdeau și ziceau că vor fi cei mai bogați copii din clasa. Femei mature, bătrâni și oameni în toată regula, o căutau. Pentru bani. Ne sunau sa ne întrebe cand le ducem banii, ca ei au vazut-o primii si apoi cel care a trimis poza. Un domn a venit sa ne spuna ca a bagat de 100 lei benzină si nu mai are, ca a dat ture de sat pentru Maia. I-am dat banii. Si-a pierdut si ziua de muncă ( de la 10:30 la 12) si sa-i plătim. I-am mai dat 100. Daca îl mai plătim, se mai plimbă prin sat”, a scris Alexandra pe Facebook.
Într-un final, tânara a povestit că Maia a fost găsită: „Am dormit cu duba in sat, la bancuta, iar ea ne-a gasit dimineața. Ne vom întoarce maine cu mulțumiri si mici atenții domnului ce ne-a trimis poze cu ea si a încercat cat a putut sa nu o piardă ( domnul cu tractorul), băiatului cu bicicleta ce ne-a arătat bancuta si unei fete ce m-a sunat sa-mi ceara poze mai multe cu Maia, care mi-a scris ca au văzut mașinile cum o fugareau si care mi-a promis ca nu se da batuta pana nu-mi ajunge Maia în brate. Sunt singurele persoane care, când am spus de recompensă, au răspuns: ” nu vrem, vrem sa o găsești pe Maia si sa fiți bine”. Singurele. Doi copii si-un singur om”.