La data de 03 noiembrie 2020, în jurul orei 08.00, polițiștii din Mirăslău l-au depistat pe un bărbat de 63 de ani, din Aiud, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Mirăslău, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Sursa: Realitatea de Alba