ANCHETĂ : Cum au ÎNGROPAT rușii de la Mechel Industria Sârmei din România

Sub pretextul că sunt interesaţi de industria grea din România, mare parte din investitorii de după 1989 ne-au falimentat fabricile şi le-au vândut pe bucăţi, transformând ţara din producător în piaţă de desfacere.

Azi o să vă povestesc câte ceva despre privatizarea firmei Industria Sârmei Câmpia Turzii SA (ISCT), care a ajuns parte a grupului rus Mechel şi pe care investitorul rus a băgat-o în insolvenţă.

Cum a ajuns Industria Sârmei Câmpia Turzii SA să fie băgată în insolvenţă de ruşi

În iulie 2003, România a încheiat contractul de privatizare al ISCT, transferând dreptul de proprietate către noul acţionar majoritar, Conares Trading AG din Elveția, care a preluat 54,83% din acțiuni. Doar că elvețienii erau de fapt ruși pervertiți, motiv pentru care, după ce au pus mâna pe bijuteria coroanei, după nici un an, în iunie 2004, Conares Trading AG (care între timp acaparase aproape 80% din acțiunile ISCT SA) și-a schimbat denumirea în Mechel Trading AG, fiind păstrate sediul social în Baar și numărul actului de înființare, societate devenită în iulie 2009 Mechel International Holdings Gmbh, cu păstrarea sediului social și a actului constitutiv.

În anul 2007, AVAS a confirmat că noul investitor şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de privatizare. Intenţia ruşilor însă, a devenit vizibilă mai târziu, după 2012, când Mechel International Holdings Gmbh, acţionar majoritar al ISCT, a cerut încheierea de contracte de ipotecă mobiliară şi imobiliară pentru datorii pe care ISCT le acumulase la “firma mamă” sau la alte firme off-shore din grup. Practic, Mechel International Holdings Gmbh era indirect datornic (prin faptul că deţinea peste 86% din ISCT), dar şi creditor al ISCT pentru aceleaşi sume.
În martie 2013 reprezentanţii ISCT au cerut Tribunalului Specializat Cluj insolvenţa pe motiv că nu pot plăti datoriile acumulate, iar o lună mai târziu, cererea lor a fost soluţionată favorabil: ISCT a intrat în insolvenţă.

Cum împrumuturile intra-grup pot asigura manipularea ulterioară a unei proceduri de insolvenţă sau mai bine zis “băieţii deştepţi” din Federaţia Rusă

La finele anului 2011, ISCT SA datora către Unicredit Tiriac Bank 35 mil. euro, respectiv 22,5 mil. euro către Erste Bank. La o primă vedere, am putea zice că nu e un caz nemaiîntâlnit, practic orice colos industrial apelează la credite pentru a-şi putea susţine derularea activităţii. Însă, în mod ciudat, unii ar putea crede chiar premeditat, că în 2012 au avut loc o serie de împrumuturi contractate de ISCT SA de la societăţi din cadrul grupului rus în vederea stingerii acestor credite bancare. Prin această operaţiune, ISCT SA nu a mai fost datoare unei instituţii bancare, ci surorilor sale din marea familie MECHEL.

Astfel, ISCT SA a reuşit performanţa, înaintea declanşării insolvenţei, de a se îndatora cu:

• 48 mil. euro de la Skyblock Ltd Cipru în iunie-iulie 2012;

• 48,5 mil. euro de la Mechel International Holdings Gmbh în octombrie 2012;

• 11 mil. euro şi 5 mil dolari SUA de la Zoneline Ltd în octombrie-decembrie 2012;

• Peste 36 mil. lei de la Laminorul SA Brăila în septembrie 2011.
• La aceste sume, se adaugă şi cea de 35 mil. dolari SUA contractată în 2010 de la Southern Kuzbass Coal Company OAO.

Cine au fost reprezentanţii acestor societăţi care au semnat mormanul de creditări?

Păi spre exemplu, pentru Mechel International Holdings Gmbh a semnat Irina Pankratova Girschweiler, pentru Laminorul SA a semnat directorul general Vladimir Dvoryanchikov, iar pentru ISCT SA a semnat directorul Sergey Vladimirovich Feodorov, toți cetățeni ruși retrași de la post în țara natală după finalizarea cesiunilor suspecte pentru a nu mai putea răspunde civil, administrativ sau chiar penal pentru ingineriile financiare puse în aplicare.
Răuvoitorii spun că nu de puţine ori au intrat bani în firmă sub formă de împrumuturi, ca mai apoi, în cursul aceleaşi zile, sumele să fie transferate către diverşi sub formă de restituire împrumut sau sub formă de achitare marfă achiziţionată. Cât de ironic să fie să te creditez ca să poţi să-mi plăteşti marfa pe care ţi-am livrat-o la un moment dat.
Planul pus la punct și inițiat în septembrie 2011 prin care rușii au devenit din acționarii ISCT SA proprii creditori s-a finalizat în decembrie 2012 și s-a desăvârșit în februarie 2013 când au înregistrat la Depozitarul Central transferul direct de proprietate a peste 86% din acțiunile ISCT SA (la acea dată denumită Mechel Câmpia Turzii SA) de la Mechel International Holdings Gmbh către firma off-shore Solvalle Ltd din Cipru.

Interesant este faptul că toate firmele off-shore interpuse din Cipru au sediul la aceeași adresă, diferind doar cetățenii ciprioți interpuși, acestea având domiciliul fiscal declarat în Nicosia, Themistokli Dervi, nr. 3 în clădirea de birouri Julia House. Se vede foarte bine că încă rușii mai au legături de pe vremea KGB-ului în această insulă păstrată paradis fiscal și după intrarea în Uniunea Europeană.

Despre insolvenţă şi plan de reorganizare. Şi despre cât câştigă un administrator judiciar dacă e prieten cu cine trebuie
Mechel International Holdings GMBH nu a fost singurul creditor al ISCT afiliat grupului Mechel, din masa credală făcând parte şi Zoneline Limited şi Southern Kusbas Coal Company OAO, astfel reuşindu-se în martie 2013 impunerea, ca şi administrator judiciar, a firmei RVA Insolvency Specialists SPRL, reprezentată de Arin Stănescu, alias Arie Shalev.

Onorariul aprobat de creditorii ruşi pentru administratorul judiciar a fost de 5.000 de euro pe lună plus TVA şi un procent de 12% din preţul activelor vândute şi din datoriile recuperate.
Arin Stănescu nu s-a dat niciodată în lături de la vreo procedură de insolvenţă atâta timp cât recompensa a fost pe măsură. Doar omul lucra pentru bani, nu? La un simplu calcul devine evident câştigul primit în calitate de administrator judiciar al ISCT, valoarea de piaţă a activelor ISCT în caz de continuare a activităţii ridicându-se la cca. 44,9 mil. euro (cca. 196 mil. lei), iar valoarea de piaţă a activelor în cazul unei vânzări forţate, la cca. 25 mil. euro (cca. 109 mil. lei), conform raportului evaluatorului APWIN SRL depus la dosarul cauzei în aprilie 2014. Din 2016, după decesul lui Arin Stănescu, administrator judiciar a devenit SMDA Mureş Insolvency SPRL, fostă RVA Insolvency Specialists SPRL și rebotezată Mureş Insolvency SPRL. Onorariul firmei Mureş Insolvency SPRL a fost negociat la suma fixă de 3.000 euro/lună şi suma variabilă de 6.000 euro/lună înmulţită cu numărul de luni ale perioadei de reorganizare judiciară, începând cu data confirmării în calitate de administrator judiciar, suma variabilă urmând a fi plătită doar cu condiţia reuşitei planului de reorganizare. Această condiţionare a creat asupra administratorului judiciar presiunea de a face toate eforturile pentru a duce la îndeplinire cele scrise în planul de reorganizare.
Multe din acţiunile realizate în detrimentul creditorilor, de exemplu împiedicarea constituirii de ipoteci de către Mechel International Holding în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii de insolvenţă, puteau fi anulate prin pârghiile oferite de legiuitor, însă administratorul judiciar a preferat să rămână în pasivitate.

Cum îți bagi propria firmă în insolvenţă şi te asiguri că eşti primul care îşi încasează banii

Prin constituirea de ipotecă, Mechel International Holdings Gmbh a schimbat ordinea de prioritate de recuperare a creanţei. Practic acesta a devenit, din creditor chirografar, ultima categorie care îşi recuperează creanţele, creditor garantat, adică primul din punct de vedere ierarhic. Statistica arată că aproape niciodată creditorul chirografar, sau mai bine zis furnizorii, nu îşi recuperează banii, singurii care primesc ceva înapoi fiind garantaţii, urmaţi de salariaţi şi eventual, rareori, de stat, aşa că eforturile Mechel International Holdings Gmbh de a deveni creditor garantat sunt de înţeles. Nu la fel este pasivitatea administratorului judiciar, care, deşi avea posibilitatea anulării constituirii de ipoteci, nu a mişcat un deget. Alt forum care s-ar fi putut opune ar fi fost comitetul creditorilor, a cărui lipsă de interes are ca singură explicaţie viabilă controlul exercitat de prietenii ruşi.

Ştergerea urmelor, sau, în termeni de afaceri, cesionarea acţiunilor şi creanţelor către alte firme, controlate tot de ruşi. Adică Invest Nikarom SRL şi Oleg Shvedakov.
Ca să şteargă conexiunea directă cu mecanismul care a declanşat insolvenţa, Mechel International Holdings GMBH şi-a cesionat în februarie 2013 acţiunile deţinute în ISCT către Solvalle Limited Cipru, iar după deschiderea procedurii şi-a cesionat şi creanţa deţinută împotriva ISCT către Silnef SRL, cea din urmă având o pondere de peste 80% din totalul creanţelor înscrise în Tabelul definitiv. Pentru ca ieşirea din scenă să fie cât mai credibilă, Mechel International Holdings GMBH a ieşit şi din structura acţionariatului Solvalle Limited Cipru, cesionând acţiunile către Invest Nikarom SRL, care a preluat indirect controlul asupra ISCT. Mai mult, pentru a evita orice conexiune cu grupul rus Mechel, acționarii ruși au dispus revenirea firmelor din grup la vechile denumiri dinainte de privatizare, sens în care Mechel Câmpia Turzii SA a redevenit Industria Sârmei Câmpia Turzii SA.

Altfel spus, Silnef SRL şi Solvalle Limited Cipru sunt doar nişte societăţi interpuse, cu atât mai mult cu cât cea din urmă este deţinută de Invest Nikarom SRL, societate ale cărei demersuri în cadrul fostelor subsidiare Mechel (ISCT SA, COS Târgovişte SA, Ductil Steel SA, Laminorul SA) din România sunt coordonate direct de la Moscova, prin intermediul lui Oleg Shvedakov. Și când spunem Moscova, şi vedem cum au lucrat prietenii noştri care deţin şi acum tezaurul României, nu avem cum să nu ne gândim la rânjetul lui Putin, adică al serviciilor secrete…
Ducerea la îndeplinire a sarcinilor trasate de Oleg Shvedakov se realizează prin Olga Chumakova, fost reprezentant al Invest Nikarom SRL şi Sergiu Lapti, moldovean pe care l-a școlit gratis statul român la Facultatea de Drept, a jurat credință României când a primit cetățenia și îi înfige acum cuțitul în spate, fiind coada de topor a rușilor.
Pe parcursul derulării procedurii de insolvenţă, grupul rus a considerat că nu sunt suficiente societăţi interpuse, motiv pentru care a angrenat şi offshore-ul Alphard Financial Corp din Insulele Virgine Britanice în acest mecanism, care a preluat parte din creanţa creditorului Silnef SRL.

Cum să “muşti din felia” statului sau să laşi AVAS-ul cu ochii-n soare

Insolvenţa ISCT s-a rezumat la depunerea unui plan de reorganizare şi a 3 modificări, în urma cărora capitalul social al ISCT a fost redus pe motivul necesităţii acoperirii parţiale a pierderilor contabile. Ulterior, capitalul social a fost majorat prin conversia creanţelor creditorului Silnef SRL în acţiuni, fapt care a redus procentul de acţiuni deţinute de statul român prin AVAS de la 1,03% la 0,3816%.
Strategia rusă viza ca ISCT SA şi COS Târgovişte SA să fuzioneze prin absorbția primei de către cea de a doua. Însă cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, în sfârşit, o instituţie de stat a contestat hotărârea prin care a fost confirmat planul de reorganizare al COS Târgovişte SA, şi această fuziune nu a mai putut fi posibilă.
În noiembrie 2018, văzând că pe ultima sută de metri li se încurcă socotelile și pierzând în primă instanţă la Curtea de Apel Bucureşti un proces în urma căruia ar trebui să plătească cca. 8.000.000 lei instituţiilor fiscale, ruşii s-au gândit să depună o nouă modificare a planului de reorganizare prin care au cerut divizarea asimetrică a ISCT SA şi înfiinţarea societăţii Industria Sârmei 1920 SRL pe care să transfere singurele active funcţionale rămase în urma dezmembrării întregului combinat. Cu alte cuvinte, vor ca debitoarea să rămână cu datoriile la stat iar activele funcționale să le transfere pe o firmă nou înființată, care nu mai poate fi executată silit de ANAF nici chiar prin hotărâre judecătorească definitivă. În condiţiile în care grupul rus dictează orice hotărâre a adunării creditorilor, bineînţeles că modificarea de plan a fost aprobată.
În decembrie 2018, creditorul interpus, Alphard Financial Corp a convertit o parte din creanţele deţinute în acţiuni ISCT, făcând o nouă majorare de capital. Deşi judecătorul sindic nu a confirmat până în prezent modificarea planului de reorganizare, creditorul Alphard Financial Corp, cu sprijinul administratorului judiciar Mureş Insolvency SPRL, a operat la Registrul Comerţului modificările de capital, cu toate că în mod legal modificările nu puteau fi înregistrate decât în baza hotărârii de confirmare a modificării planului de reorganizare.

Şi în sfârşit, o vorbă românească: socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg…

Dar ce să vezi… Modificarea planului de reorganizare este depusă în afara termenului legal. Legea prevede că orice modificare a planului de reorganizare poate fi depusă în perioada de reorganizare şi dacă aceasta începe cu data confirmării planului de reorganizare, adică 03.09.2014 în care s-a stabilit o durată de execuţie de 3 ani la care se adaugă prelungirea confirmată de judecătorul sindic cu încă 1 an de zile, perioada de reorganizare trebuia să se încheie la data de 03.09.2018.
Şi atunci, oare cum e posibil ca nici judecătorul sindic, nici administratorul judiciar să nu sesizeze depăşirea perioadei de reorganizare şi să permită în continuare ca felia de acţiuni deţinută de AVAS în ISCT să scadă până la dispariţie, iar ANAF să rămână fără creanțele încasate, banii fiind dosiți de ruși în alte bănci cu capital străin?
Din 1989 asistăm la un teatru absurd, în care o scenă se repetă la nesfârşit, un fel de “ziua cârtiţei” românească în care vedem cum se distruge industria naţională, iar autorităţile statului, plătite regeşte din banii noştri, stau cu mâinile în sân…

Cireaşa de pe tort este că prietenii lui Oleg Shvedakov controlează piaţa cu produse din import…

De-a lungul timpului, grupul MECHEL din România a găzduit o pleiadă de ruşi, moldoveni şi alte naţii din fosta URSS care, mai târziu, şi-au început propriile afaceri sub protecţia marelui frate de la răsărit. Prieteniile închegate la MECHEL aduc acum profit şi pentru alte firme care importă din fosta URSS, omorând producătorii autohtoni. Un fost director din MECHEL, moldoveanul Radomir Şeremet, bun prieten cu Oleg Shvedakov, a dobândit o poziţie importantă pe piaţa românească de oţel şi materii prime siderurgice, pe care le aduce din Federaţia Rusă şi Transnistria, despre care toată lumea ştie că este tot a ruşilor, şi le livrează uzinelor MECHEL. Cei doi au pus la punct un mecanism de tip suveică prin care mărfurile importate se plimbă prin firma MOLDMETAL TRADING deţinută de Radomir Şeremet, sunt transferate apoi prin firma EAST EUROPE METAL CONCEPT SRL controlată de INVEST NIKAROM SRL şi reprezentată de Victor Chumakov, tatăl Olgăi Chumakova, iar apoi sunt livrate către ISCT Câmpia Turzii, COS Târgovişte, Ductil Steel Buzău şi Laminorul Brăila. Tranzacţiile sunt perfectate la preţuri aranjate, astfel încât singurul care pierde este statul român.