Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice. Poliţiştii din Alba continuă seria acţiunilor preventive pentru reducerea evenimentelor grave, produse pe fondul nerespectării normelor legale cu privire la circulaţia pe drumurile publice, în special a celor care reglementează regimul legal de viteză.

Amplasarea radarelor în perioada 21 – 27 Septembrie 2019

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru – Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7 Săliştea – Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud – Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Cîmpeni – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac

Inspectoratul de Poliție Județean Alba reamintește conducătorilor auto faptul că unul din trei accidente se produce din cauza vitezei, pe drumurile din afara localităților și că viteza este a doua cauză de mortalitate, în ultimii ani.

Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, viteza maximă admisă în localităţi este de 50 de kilometri / oră, iar pe drumurile naţionale, în afara localităţilor, este de 90 km/h.

De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că limita maximă se poate modifica, pentru motive legate de siguranța rutieră, atunci când se circulă în condiții meteo nefavorabile sau pe anumite segmente de drum, acest lucru fiind semnalizat prin indicatoare rutiere.

Depășirea cu mai mult de 50 de kilometri/oră a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă.

De asemenea, se aplică sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.