A plătit cursa unui taximetru cu valută falsă. Cât va sta la închisoare „clientul”

Un bărbat s-a ales cu peste doi ani de închisoare, din partea Judecătoriei Alba Iulia, după ce a înșelat un taximetrist din Alba cu 100 de euro falși.

În actul de sesizare s-a arătat, în esență, că în data de 01.03.2021, în intervalul orar 00:30 – 01:30, cu prilejul efectuării unei curse de taxi, inculpatul i-a remis persoanei vătămate o bancnotă falsă din cupiura de 50 euro, ca plată pentru serviciul prestat, urmând ca aceasta să-i restituie diferența în lei și care, cu aceeași ocazie, i-a propus persoanei vătămate schimbarea unei alte bancnote false din cupiura de 50 euro, cel din urmă acceptând, fiindu-i astfel cauzat un prejudiciu total în cuantum de 310 lei.

În plus, în aceeași seară, în jurul orei 01:05, inculpatul a fost transportat de către un bărbat, în calitate de taximetrist, iar în momentul în care a ajuns la destinația solicitată, inculpatul i-a achitat contravaloarea cursei în lei și l-a întrebat dacă poate să îi schimbe în lei o bancnotă falsă din cupiura de 50 euro, bărbatul refuzând.

Ulterior, în data de 03.03.2021, cu ocazia unei examinări mai atente a celor două bancnote din cupiura de 50 euro primite de la inculpat, a constatat că acestea nu sunt autentice, ambele având aceeași serie, respectiv MB6666888880, emisiunea 2014, precum și inscripția „THIS IS NOT LEGAL, IT IS TO BE USED FOR MOTION PROPS”.

Cu ocazia audierii sale, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, relatând modalitatea de săvârșire a acestora, precum și faptul că ar fi primit aceste bancnote de la un anume „Semaka”.

Fiind audiat în calitate de martor, „Semaka” a relatat faptul că la începutul anului 2021, a fost vizitat de inculpat, care i-a cerut împrumut suma de 50 lei, iar apoi, fiind refuzat, i-a cerut euro.

Martorul a arătat că i-a spus inculpatului că deţine suma de 250 euro în bancnote din cupiura de 50 euro false, iar la insistențele celui din urmă a fost de acord să-i remită cele cinci bancnote falsificate pe care le avea, punându-i în vedere acestuia că banii nu sunt autentici, primind de la inculpat un pachet cu tigări în schimbul lor.

Martorul a mai declarat că bancnotele respective i-au fost remise de către o persoană necunoscută care se juca la aparatele din incinta unui cazino.

„În baza art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal raportat la art.38 alin. 1 Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre cu pedepsele stabilite prin hotărâre judecătorească, și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 2 luni închisoare la care adaugă un spor fix şi obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 14 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 3 ani şi 4 luni închisoare în regim de detenţie”, arată hotărârea Judecătoriei Alba Iulia.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentDoi hoți au terorizat au terorizat județul Alba: 22 de spargeri în 6 luni
Articolul următorO remorcă cu lemne, indisponibilizată de polițiști

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.