Doi hoți au terorizat au terorizat județul Alba: 22 de spargeri în 6 luni

Doi bărbați au fost trimiși în judecată pentru furt, după ce au dat 22 de spargeri în nici 6 luni. Alegeau case din mediul rural, locuite de vârstnici, de unde plecau cu tot ce le cădea în mână: de la bani, scule, găleți, pături până la conserve, cafea, lanterne sau bidoane cu țuică. În numai o săptămână, hoții au dat 6 spargeri.

Printre victime se numără și un bătrân de 84 de ani, care a rămas fără cei 50.000 de lei ascunși într-o ladă de lemn de sub pat. Cei doi bărbați acționau atât în Alba, cât și în județele învecinate. Intrau, de obicei, pe ușă sau pe fereastră și plecau cu tot ce puteau căra cu ușurință.
 
Potrivit motivării instanței, făcută publică pe portalul rejust.ro, cele 22 de spargeri probate de procurori sunt:
 
”- în data de 21.04.2022, după pătrunderea prin efracție, respectiv forțarea ferestrei locuinței de vară a persoanei vătămate în vârstă de 53 de ani, situată în sat Dealu Crișului, au răvășit bunurile aflate în locuința persoanei vătămate, iar dintr-o cutie din lemn aflată într-un lădoi, au sustras sumele de 10000 lei și 1000 de euro, precum și bunuri
 
– un înscris privind o bovină, un redresor electric, un binoclu, un fier de călcat pe bază de jar, un topor și o secure tip bardă.
 
– în perioada 26.04.2022-28.04.2022, după forțarea sistemului de închidere al uşii de acces al unei case sproprietatea persoanei vătămate, în vârstă de 55 de ani, împreună cu numitul, au pătruns în interior și au sustras un polizor unghiular marca Panzer, neutilizat, un polizor unghiular marca, utilizat, o bormaşină de găurit electrică marca Heinner, o bormaşină de găurit manuală, model vechi, o busolă de orientare veche, o veioză şi patru găleţi de 12 litri, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 800 de lei. – în perioada 26.04.2022-28.04.2022, după forțarea sistemului de închidere al uşii de acces al unei case nelocuite, pe care persoana vătămată, în vârstă de 49 de ani, împreună cu numitul, au pătruns în interior și au sustras 4 pături țesute și 4 bucăți role de pânză, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 1000 de lei.
 
– în perioada 26.04.2022-28.04.2022, după forțarea sistemului de închidere al uşii de acces al unei case nelocuite, pe care persoanele vătămate, în vârstă de 59 de ani, împreună cu numitul au pătruns în interior și au sustras un cazan de cupru cu o capacitate de 120 litri pentru făcut ţuică, 3-4 perechi de ghete de iarnă Clujana de culoare maro/negru, două perechi de cizme de cauciuc, două perne, o maşină de găurit manuală, un baros de 10 kg, 2 litri de benzină amestecată cu ulei, o canistră de 5 litri de benzină, un motoferăstrău mecanic marca Husqvarna, lanţurile de la hamul cailor, un lanţ de drujbă şi o secure tip bardă, cauzând un prejudiciu de aproximativ 10.000 de lei.
 
– în data de 27.04.2022, în jurul orei 12:00, inculpatul, profitând de faptul că s-a aflat în imobilul locuință în vârstă de 58 de ani, care i-a oferit de mâncare lui și inculpatului, în condițiile în care aceștia din urmă au distras atenția persoanei vătămate, care timp de 10 minute s-a aflat în curtea imobilului, a sustras din locuință suma de 400 lei și un ceas de mână, producând un prejudiciu de 450 lei.
 
– în data de 29.04.2022, în jurul orei 18:00, au pătruns fără drept și fără acordul persoanei vătămate, în vârstă de 62 de ani, în locuința acesteia, loc de unde, după răvășirea locuinței, au sustras suma de 7000 lei. în data de 03.06.2022, după pătrunderea prin efracție, respectiv forțarea lacătului cu care era asigurată construcția de tip șură a persoanei vătămate , în vârstă de 63 de ani, situată în sat Dealu Geoagiului, zona „La șes”, au sustras dintr-o cutie suma de 2000 lei și câteva conserve. – în data de 09.06.2022, în jurul orei 14:00-17:30, după pătrunderea prin efracție, respectiv forțarea ferestrei locuinței de vară a persoanei vătămate în vârstă de 53 de ani, situată în sat Dealu Crișului, nr. 420, au răvășit bunurile aflate în locuința persoanei vătămate, sustrăgând dintr-un portofel o sumă de 300 de lei, iar dintr-un plic de hârtie suma de 800 lei.
 
– în perioada 09.06.2022-10.06.2022, după pătrunderea prin efracție, respectiv forțarea ferestrei locuinței persoanei vătămate, în vârstă de 53 de ani, au răvășit bunurile aflate în locuința persoanei vătămate, fără a sustrage bunuri sau valori. – în data de 10.06.2022, în intervalul 14:00-17:00, prin forțarea unui geam al uneia dintre locuințele persoanei vătămate, în vârstă de 86 de ani, situată în curtea acesteia în sat Dealul Geoagiului, nr. 4, fără drept și fără acordul persoanei vătămate, au pătruns în interior și au răvășit lucrurile aflate în casă, fără a sustrage însă bunuri sau valori.
 
– în data de 10.06.2022, în jurul orei 12:00, au pătruns, fără drept și fără acordul persoanei vătămate, în vârstă de 82 de ani, în locuința acesteia, situată în sat Dealul Geoagiului, loc de unde au sustras suma de aproximativ 300-400 lei.
 
– în data de 15.06.2022, în intervalul orar 11.00-18:00, au pătruns, prin efracție, respectiv ruperea lacătelor de la ușile de acces, cu destinație de locuință de vară aparținând persoanei vătămate în vârstă de 25 de ani, loc de unde, după răvășirea lucrurilor, au sustras mâncare și cafea, producând un prejudiciu în cuantum de 100 lei.
 
– în intervalul 13.06.2022 – 18.06.2022, au pătruns prin efracție, respectiv forțarea și înlăturarea închiderilor tip lacăt de la ușile de acces, cu destinație de locuință de vară aparținând persoanei vătămate în vârstă de 66 de ani, loc de unde, după răvășirea lucrurilor, au sustras două motoferăstraie Husqvarna, un recipient cu 6 litri de benzină, două pături de lână (cergi) și 8 cuțite, producând un prejudiciu în cuantum de aproximativ 6200 lei.
 
– în data de 23.07.2022, în jurul orei 08:00-10:00, utilizând cheia de acces în locuința situată, unde locuiește persoana vătămată în vârstă de 84 de ani, au pătruns în locuință, unde au răvășit bunurile persoanei vătămate și au sustras suma de 50.000 lei, bani se aflau în interiorul unei valize din lemn, aflată sub patul din dormitorul persoanei vătămate. în data de 19.08.2022, în jurul orei 10:00, prin escaladarea și pătrunderea pe geamul neasigurat al unei anexe gospodărești situată în sat Cioclovina, unde locuiește persoana vătămată în vârstă de 76 de ani, au răvășit bunurile persoanei vătămate și au sustras suma de 10.000 lei, bani se aflau în interiorul unui dulap, în două cutii de plastic.
 
– în data de 21.08.2022, în intervalul 11:00-15:00, după pătrunderea prin efracție, respectiv forțarea și demontarea ferestrei unei încăperi a locuinţei în care persoana vătămată în vârstă de 77 de ani, dormea, au răvășit bunurile aflate în locuința persoanei vătămate, sustrăgând dintr-o cameră suma de 1300 lei.
 
– în data de 11.09.2022, în jurul orelor 18:30-20:00, în timp ce persoana vătămată în vârstă de 82 de ani, se afla în grajdul pentru animale, situat la aproximativ 400 de metri de locuința sa din Vințu în Jos, au pătruns fără drept și fără acordul vreunei persoane într-un imobil de tip bucătărie de vară, din curtea imobilului persoanei vătămate, loc de unde au sustras suma de 600 lei, aflată într-un portofel așezat într-un sertar.
 
– în intervalul 10.09.2022 – 17.09.2022, au pătruns prin efracție, într-un imobil de tip container pe care persoana vătămată în vârstă de 45 de ani, îl Poienii,loc în care au răvășit bunurile, iar din interior și de pe terasa din fața containerului au sustras mai multe bunuri – un aparat de cafea, o lanternă, 2 pături, o haină groasă de iarnă și două lămpi solare, producând un prejudiciu de aproximativ 300 lei în patrimoniul persoanei vătămate.
 
– în intervalul de timp 20.09.2022 – 28.09.2022, au pătruns, prin efracție, în bucătăria de vară situată imobil în care au răvășit lucrurile, iar în aceleași circumstanțe au pătruns și în beciul locuinței de la adresa menționată, loc de unde au sustras un cazan utilizat pentru producția de țuică, precum și cantitatea de 10 litri de țuică, producând un prejudiciu de aproximativ 2500 lei în patrimoniul persoanei vătămate în vârstă de 66 de ani.
 
– în intervalul 20.09.2022-28.09.2022, după pătrunderea prin efracție, respectiv ruperea lacătului cu care era asigurată ușa de acces, au sustras un bidon de 5 litri cu țuică.
 
– în data de 22.09.2022, în intervalul orar 17:30-18:30, după pătrunderea prin efracție, respectiv forțarea sistemului de închidere a ușii de acces în locuința persoanei vătămate, în vârstă de 71 de ani, situată în sat Oncești, au răvășit bunurile aflate în locuința persoanei vătămate, iar de pe o masă a fost sustrasă suma totală de 10.000 lei, alcătuită din bancnote de 100 de dolari (1400 de dolari), 50 de euro (200 de euro) și restul din bancnote de câte 100 lei, precum și suma de 1000 lei alcătuită din bancnote de câte 50 lei, sumă aflată în interiorul unei cărți, în aceleași împrejurări fiind sustrase și bunuri – un fluier din lemn și un spray lacrimogen pe bază de sare și piper.
 
– în data de 01.10.2022, în jurul orei 13:00, au pătruns, fără consimțământul persoanei vătămate în vârstă de 86 de ani, în locuința neasigurată a acesteia, situată în sat Dealu Geoagiului, loc de unde au sustras suma de 150 lei”, se arată în motivarea instanței.
 
Pe 1 februarie 2023, dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară, iar cei doi vor fi judecați pe rolul Judecătoriei Alba Iulia.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentMomentul în care Tristan Tate strecoară un bilet unei jurnaliste – incredibil ce scria pe hârtie! DETALIUL făcut public acum
Articolul următorA plătit cursa unui taximetru cu valută falsă. Cât va sta la închisoare „clientul”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.