Medicii de familie intră în grevă. Timp de o oră, niciun pacient NU va fi consulat și nici nu vor fi eliberate rețete

Medicii de familie și cei din policlinicile din întreaga țară vor intra, luni, în grevă, timp de o oră, într-o mișcare de protest împotriva diminuării bugetului pentru sănătate. Astfel, începând cu ora 12, pacienții nu vor fi primiți la consultații și nici nu le vor fi eliberate rețete. Nemulţumirea angajaţilor din sistemul medical vine după ce noul contract pe care îl vor încheia de la 1 februarie le va micşora venitul cu aproape 30%.

Luni, 15 ianuarie, mediciii de familie intră în grevă timp de o oră. Angajații din sistemul de sănătate au cerut deblocarea a 10.000 de posturi din sistemul medical și salarii majorate pentru cei din spitale și din asistență socială, relatează Click!. 

Mai exact, medicii își strigă nemulțumirile după ce Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat scăderea tarifelor acordate pentru consultațiile și serviciile medicale. Sumele reduse sunt prevăzute într-un proiect de transparență decizională. Pentru medicina de familie, începând cu luna februarie, apar diferențe majore. Punctul „per capita” ar urma să fie 7,7 lei, în comparație cu 12 lei – valoarea din 2023, punctul pe serviciu medical în asistența primară 6,2 lei, față de 8 lei valoarea de anul trecut.

Totodată, medicii caută să atragă atenția asupra necesității de investiții în resursele umane din sistemul de sănătate, subliniind importanța acordării de atenție nu doar aspectelor salariale ale contractelor, ci și condițiilor de lucru și a infrastructurii necesare bunei desfășurări a actului medical.

Președintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, a declarat că sprijină demersul Sanitas și susține că revendicările sindicaliștilor sunt corecte și în interesul comunității medicale.

„Noi susținem demersul Sanitas. Avem o relație foarte bună cu sindicatele în general. Nu ne implicăm în activitatea sindicală, dar dorințele lor, revendicările lor sunt foarte corecte și sunt în favoarea comunității medicale”, a declarat Coriu la un post TV.

Sursa: Realitatea Medicala

Articolul precedentAlexandra Păcuraru: „Grindeanu se duce în cluburi de fițe. Îi pute să vină să discute cu fermierii și transportatorii!”
Articolul următorInformare meteo de ninsori, polei și vânt puternic, până mâine seară

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.