Informare meteo de ninsori, polei și vânt puternic, până mâine seară

Interval de valabilitate: 15 ianuarie, ora 10.00  – 16 ianuarie, ora 18.00. Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ, depuneri de polei și intensificări ale vântului.

În intervalul menționat aria precipitațiilor va fi în extindere treptată începând din vest. Va ninge și se va depune strat de zăpadă, pe parcursul zilei de luni în zona Munților Apuseni și în jumătatea de nord a Carpaților Orientali, iar în noaptea de luni spre marți (15 /16 ianuarie) și în restul zonei montane, precum și în regiunile intracarpatice. Izolat în zona de munte se vor acumula cantități de apă de 10…15 l/mp.

În regiunile sudice și estice, în noaptea de luni spre marți, pe arii restrânse vor fi depuneri de polei. Temporar, vântul va prezenta intensificări la munte, cu precădere în zona înaltă, unde vor fi rafale în general de 60…80 km/h viscolind zăpadă. Vântul se va intensifica și în zonele joase de relief, cu viteze mai mari pe parcursul zilei de marți (16 ianuarie), când în sudul Olteniei și al Transilvaniei și în sud-vestul Munteniei se vor atinge viteze de 45…60 km/h.

Articolul precedentMedicii de familie intră în grevă. Timp de o oră, niciun pacient NU va fi consulat și nici nu vor fi eliberate rețete
Articolul următorAnca Alexandrescu: „Încurajez românii să iasă în stradă, alături de fermieri și transportatori. A venit momentul ca Grindeanu să plece acasă!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.