Alexandra Păcuraru: „Grindeanu se duce în cluburi de fițe. Îi pute să vină să discute cu fermierii și transportatorii!”

Realizatoarea emisiunii „România Suverană” acuză indiferența celor din conducerea țării față de criza cu care se confruntă fermierii și transportatorii. Alexandra Păcuraru îi cere demisia ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru neimplicare în rezolvarea acestei crize. 

„Sunt nepoată de cioban, știu ce înseamnă sacrificiul acestor oameni, știu ce înseamnă să te scoli cu noaptea în cap și să pleci să muncești. Mereu am văzut la familia mea această responsabilitate, a grijii față de oameni. Toți oamenii aceștia care au ieșit în stradă își spun durerea. Mulți nu mai au bani pentru asigurări, pentru că li se cer aproape 6.000 de euro pe cap de tractor. Și mai mulți nu mai au bani de salarii. Se simt intimidați de ministrul Sorin Grindeanu, că le interzice să ridice în spațiul public problemele legate de cerealele din Ucraina. Negocierile nu mai pot continua cu oameni aroganți, lui Grindeanu îi pute să vină aici lângă protestatari. Este a șasea zi de protest, iar fiecare a dormit pe unde a putut, mulți nu și-au văzut copiii decât pe telefon, iar cei mici își întreabă părintele de ce nu vine acasă.  „Sunt aici pentru tine, copilul meu, spun mulți”. Majoritatea firmelor din aceste două domenii importante ale economiei sunt în faliment. Rezolvarea se face cu demisia ministrului Grindeanu. Asta pentru că un om care a muncit absolut toată viața lui doar la stat, și care nu a avut niciodată grijă să plătească salarii, nu va înțelege această suferință a fermierilor și transportatorilor. Sorin Grindeanu are grijă să se plimbe doar prin cluburile de fițe, nu are treabă să vină aici, să rezolve criza fermierilor și transportatorilor”, a declarat Alexandra Păcuraru.

Articolul precedentJaqueline Cristian, eliminată în primul tur la Australian Open/ Sorana Cîrstea rămâne singura româncă în competiția de simplu
Articolul următorMedicii de familie intră în grevă. Timp de o oră, niciun pacient NU va fi consulat și nici nu vor fi eliberate rețete

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.