Două persoane bănuite de săvârșirea a două furturi din autoturisme parcate pe raza comunei Şpring, au fost identificate cu operativitate de poliţişti.
O persoană a fost reţinută, iar prejudiciul a fost recuperat, în cea mai mare parte.
La data de 25 octombrie 2018, poliţiştii Postului de Poliţie Şpring i-au identificat pe doi tineri, de 24 şi 32 de ani, ambii din comuna Şpring, ca persoane bănuite de săvârșirea unui furt, faptă în legătură cu care poliţia a fost sesizată în dimineaţa aceleiaşi zile.
În sarcina celor doi tineri s-a reţinut faptul că, în noaptea de 23/24 octombrie 2018, ar fi spart gramul unui autoturism parcat pe raza comunei Şpring, iar din interior ar fi sustras suma de 6.000 de lei precum şi actele de identitate ale proprietarului şi ştampilele unei societăţi comerciale.
Totodată, poliţiştii au stabilit faptul că, în aceeaşi noapte, cei doi ar mai fi spart un autoturism parcat pe raza localităţii Vingard şi ar fi sustras un cric auto, o trusă medicală, chei şi şurubelniţe.
Cu ocazia activităţilor de cercetare efectuate de poliţişti, prejudiciul a fost recuperat, în cea mai mare parte (5.700 lei şi bunurile sustrase) şi restituit peroanelor păgubite.
Faţă de tânărul de 32 de ani, poliţiştii au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 26 octombrie, să-l prezinte Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, pentru dispunerea măsurilor legale.
Comments are closed.