Acţiune a poliţiei la trecerile de cale ferată

O acțiune ce a vizat prevenirea accidentelor în zona trecerilor la nivel cu calea ferată a fost desfășurată în 25 octombrie de către polițiștii rutieri din județul Alba, sprijiniți de polițiștii Serviciului Transporturi.

La data de 25 octombrie 2018, polițiștii Serviciului Rutier, ai Birourilor Rutiere Alba Iulia și Sebeș și ai Compartimentelor Rutiere Blaj, Aiud şi Ocna Mureș, sprijiniți de polițiști ai Serviciului Transporturi Alba, au organizat o acțiune ce a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere datorate nerespectării normelor legale privind trecerea la nivel cu calea ferată.

Cu ocazia acestei acțiuni, au fost constatate 74 de abateri contravenționale, din care 9 pentru nerespectarea regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferată.

Față de 18 conducători auto, pe lângă sancțiunea contravențională aplicată, a fost luată măsura suspendării permisului de conducere, din care 9 pentru nerespectarea regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferată.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 25.295 lei.

Pentru prevenirea accidentelor ce pot avea consecinţe deosebit de grave, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba revine cu recomandarea adresată tuturor conducătorilor auto de a respecta regulile privind trecerea la nivel cu calea ferată.

Legislaţia rutieră sancționează acest tip de abatere cu amendă contravenţională cuprinsă între 9 şi 20 puncte amendă, iar ca măsură complementară, permisul de conducere este reţinut pe o perioadă de 90 de zile.

Articolul precedent2 tineri din Şpring au spart două mașini în aceeași noapte
Articolul următorTaximetristă din Aiud prinsă beată la volan

Comments are closed.