Zelenski, mesaj pentru România după acceptarea Ucrainei ca țară candidată la UE

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis, joi noaptea, un mesaj, în urma deciziei Consiliului European referitoare la aderarea Ucrainei şi Republicii Moldova la Uniunea Europeană, mulțumind fiecărei țări din UE.

”Mulţumesc, domnule preşedinte Klaus, cooperarea noastră în regiune şi în structurile europene poate deveni într-adevăr unul dintre fundamentele stabilităţii globale”, a spus Zelenski în mesajul adresat României.

”Acesta este cel mai mare pas spre consolidarea Europei care ar putea fi făcut în acest moment”, a spus preşedintele Ucrainei către participanţii la Summit-ul UE, după ce au acordat Ucrainei statutul de candidat la aderare. 

”Aşa mi-am început discursul la Consiliul European din 24 martie, acum trei luni, când v-am îndemnat să ne susţineţi. Şi aceasta este o cale destul de mare pe care am parcurs-o în aceste trei luni! Noi toţi împreună: Ucraina, statele dumneavoastră şi Uniunea Europeană în ansamblu. Această cale nu este politică. Cred că acesta este ceea ce va fi întotdeauna punctul de plecare al noii istorii a Europei. Europa fără diviziune. Europa fără zone gri. Europa care este cu adevărat unită şi care ştie să se apere, valorile, viitorul ei. Astăzi aţi adoptat una dintre cele mai importante decizii pentru Ucraina în toţi cei 30 de ani de independenţă ai statului nostru”, a mai spus preşedintele ucrainean, citat de ziare.com.

El a precizat că ”această decizie nu este doar pentru Ucraina”.

 

Articolul precedentNicolae Ciucă, prima declarație despre demisia ministrului acuzat de DNA: „Am aprobat fără echivoc demisia”
Articolul următorRăzboi în Ucraina, ziua 121: Ofensiva armatei lui Putin în Donbas: previziuni SUMBRE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.