Zeci de unități în care se prepară și se servesc mâncăruri gătite controlate de inspectorii DSVSA Alba. Ce sancțiuni au fost aplicate

În perioada 1 iunie – 13 iulie, inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba au verificat 75 de unități în care se prepară și se servesc mâncăruri gătite – fast-food-uri și restaurante (inclusiv săli în care se organizează nunți, botezuri și evenimente specifice).  

 În urma verificărilor, au fost aplicate șase amenzi în valoare de 16.000 de lei, conform Hotărârii de Guvern 984/2005 și șapte avertismente, conform Ordonanței de Urgență 2/2001.

Controalele au vizat, între altele, aspecte privind calitatea spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate și prelucrate, precum şi cele de depozitare a materiilor prime şi produselor finite, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţii.

Între neconformitățile constatate și sancționate se numără:

  • Igienă necorespunzătoare în spațiul de depozitare;
  • Lipsa termometrelor de control;
  • Depozitare necorespunzătoare;
  • Spații de frig neigienizate;
  • Grafice de temperaturi neactualizate;
  • Lipsa contract cu firmă de neutralizare;
  • Pungi cu carne neetichetate corespunzător;
  • Produse materie primă nedepozitate separat pe specie și categorii de produs (în spațiul de frig);
  • Coșuri de gunoi fără capac;
  • Oale cu ciorbe fără capace și sosuri neînfoliate;
  • Lipsa buletinelor de analize pentru probe prelevate în cadrul programului de autocontrol;
  • Lipsă procedură pentru vizitatori;
  • Depozitarea legumelor și fructelor în aceeași cameră cu dulapurile de frig destinate produselor cu regim termic;
  • Lipsa unui program/ grafic de igienizare a unității;

Pentru deficiențele constatate au fost acordate termene pentru remediere. Controalele la fast-food-uri, restaurante, inclusiv la săli de evenimente, vor continua.

Subliniem că inspectorii sanitari veterinari vor verifica, între altele, modul în care sunt respectate cerințele și normele legale, cum sunt cele privind: igiena și întreţinerea spaţiilor, facilităţilor şi a echipamentelor de lucru, respectarea bunelor practici de igienă și de producție, asigurarea trasabilităţii produselor alimentare, corectitudinea etichetării şi a marcării acestora, condițiile privind manipularea, transportul, depozitarea, prepararea, expunerea și comercializarea produselor alimentare etc.

 

Inspectorii Serviciului Control Oficial Siguranța Alimentelor și din cadrul Biroului Control Oficial Alimente de Origine Nonanimală vor depune toate diligențele necesare astfel încât sănătatea consumatorilor să nu fie afectată.

Articolul precedent5.000 de misiuni şi amenzi de peste 126.000 de lei au fost aplicate de către jandarmii din Alba
Articolul următorProgramul Târgului de Fete de pe Muntele Găina

Comments are closed.