5.000 de misiuni şi amenzi de peste 126.000 de lei au fost aplicate de către jandarmii din Alba

Aproape 5.000 de misiuni şi amenzi de peste 126.000 de lei au fost aplicate de către jandarmi în primul semestru al acestui an În primele șase luni ale anului 2019, jandarmii au executat pe raza judeţului Alba un număr de 4.929 de misiuni specifice.

Din totalul misiunilor, pe linie de ordine publică au fost executate 4.249 misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări cultural-artistice, promoţionale, sportive sau de protest, misiuni  de restabilire sau de aplanare a unor conflicte și misiuni de menţinere a ordinii publice

Dintre acestea amintim: 612 misiuni executate în sistem integrat de către patrulele mixte atât în mediul urban cât şi în cel rural, respectiv 481 misiuni executate în staţiuni montane şi pe traseele turistice adiacente acestora. Tot în primul semestru al acestui an, au fost executate de către jandarmi pe raza judeţului, 37 de misiuni în cooperare cu alte instituţii

În perioada analizată au fost aplicate 654 de sancţiuni, în valoare totală de 126.700 lei, au fost constatate 112  infracţiuni, din care 69 pe timpul misiunilor executate în cooperare cu Poliţia.

Aceste misiuni au menirea să asigure un climat de ordine și siguranță în spațiul public și să vină în ajutorul persoanelor care solicită sprijin prin intermediul numărului unic de urgență 112.

Jandarmeria Alba vă asigură în continuare de disponibilitate și sprijin pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi.

Articolul precedentSprijin guvernamental pentru refacerea Mănăstirii Râmeț
Articolul următorZeci de unități în care se prepară și se servesc mâncăruri gătite controlate de inspectorii DSVSA Alba. Ce sancțiuni au fost aplicate

Comments are closed.