Vremea 5 septembrie – Încălzire ușoară în prima zi de școală – Unde vor fi ploi și furtuni

Vremea este răcoroasă luni, 5 septembrie.

 

Astăzi valorile termice vor fi în creştere uşoarã faţã de ieri, însă vremea va fi mai rece decât în mod normal pentru început de septembrie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi ploi slabe în Transilvania şi izolat în restul tarii. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 19 şi 26 de grade, cu cele mai ridicate valori în Vestul țării.

*** În capitală vremea va fi în continuare mai rece decât în mod obişnuit pentru această perioadă. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla de la slab până la moderat. Temperatura maximă, la amiază va fi de cel mult 22 de grade.

 

*** La munte cerul va fi temporar noros şi local vor fi ploi slabe de scurtă durată, iar vântul va sufla moderat. Valorile termice se vor menţine mai mici faţă de normalul perioadei, dar vor fi în creştere uşoară faţă de ieri și vom avea 15 grade la Păltiniș, Predeal și Semenic, iar la Stâna de Vale maxima va fi de 17 grade. 

Articolul precedentAgitație la casele de pariuri din Anglia. Regina Elisabeta a II-a anunță azi numele noului premier
Articolul următorEuro, la minimul ultimilor 20 de ani în fața dolarului american

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.