Volei Alba Blaj a câștigat cel mai important meci intern de până acum

Campioana României a învins, în deplasare, scor 3-0 (25-23, 29-27, 25-21), Dinamo și rămâne singura echipă din Divizia A1 cu punctaj maxim. Elevele lui Darko Zakoč „s-au jucat” cu nervii suporterilor, victoria de la București venind după o prestație oscilantă a blăjencelor. Volei Alba Blaj va întâlni miercuri, la Târgu Mureș, Imoco Conegliano, în a doua etapă a Ligii Campionilor, iar apoi va juca, la Blaj, împotriva Științei Bacău, în etapa a IX-a a campionatului intern.

Meciul a început într-o notă de echilibru, în primul set cele două echipe aflându-se, pe rând, de mai multe ori, la conducere.

Spre final, Volei Alba Blaj se distanțează la 20-17, apoi 22-18 și 23-19, gazdele reușind să se apropie, pe fondul serviciilor slabe și a greșelilor neforțate, la 23-24, echipa noastră închizând însă setul la 25-23. 

Setul doi a arătat cele două fețe ale campioanei, cea bună, dar și cea din meciul de miercuri de la Nantes.

Volei Alba Blaj a fost aproape să piardă un set pe care l-a dominat copios.

Astfel, de la 17-7 și 22-14 pentru Volei Alba Blaj, gazdele au revenit, pe fondul relaxării inexplicabile din tabăra blăjencelor, la 18-22 și 19-24, reușind să egaleze la 24 și să ducă setul în „prelungiri”.

Ba mai mult, au trecut chiar pe lângă punctul câștigător, pentru că, în cele din urmă, Volei Alba Blaj s-a impus cu 29-27.

Setul al treilea a început în nota de dominare a campioanei, care a condus la trei puncte (3-0, 7-4, 13-10), însă gazdele au revenit și au egalat la 15.

Blăjencele s-au distanțat apoi, decisiv, la 20-17, ajungând ca prima minge de meci să o aibă la 24-20, setul și partida fiind închise la 25-21.

Cu 26 de puncte realizate, căpitanul Ioana Baciu a fost de departe cea mai bună jucătoare de pe teren, ea fiind urmată, la mare distanță în statistica punctelor, de Maja Savić (Dinamo), cu 11 puncte, Nađa Ninković, Bianka Buša și Maja Burazer (Dinamo), toate cu câte 10 puncte reușite. 

Volei Alba Blaj, antrenor Darko Zakoč:

Femke Stoltenborg 2p. (1 as, 1 blocaj) – Sanja Gamma 9p. (2 ași, 1 blocaj), Maja Aleksić 8p. (1 as, 4 blocaje), Ioana Baciu (cpt.) 26p., Bianka Buša 10p. (2 ași, 3 blocaje), Nađa Ninković 10p. (2 ași, 4 blocaje) – Silvija Popović (libero).

Au mai jucat: Sanja Gommans 2p., Aleksandra Cirović – Kirsten Knip (libero).

Campioana României ia o gură de moral după această victorie importantă, care îi consolidează poziția de lider, cu maximum de puncte (21), dar și în perspectiva meciului de miercuri, de la Târgu Mureș, împotriva vicecampioanei Europei, Imoco Conegliano, din a doua etapă a Ligii Campionilor.

În etapa a IX-a a campionatului, Volei Alba Blaj va primi, sâmbăta viitoare, vizita Științei Bacău.

Articolul precedentRadu Silviu își lansează la Alba Iulia cea mai recentă carte
Articolul următorFemeie bănuită de complicitate la furt. A vrut să-și ajute concubinul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.