Femeie bănuită de complicitate la furt. A vrut să-și ajute concubinul.

Polițiștii din Baia de Arieș au reținut-o pe o femeie care e bănuită de complicitate la furt calificat. Aceasta ar fi intenționat să-l ajute pe concubinul său să fugă de la locul săvârșirii unui furt, așteptându-l la volanul unui autoturism. Ulterior, polițiștii l-au reținut și pe autorul tentativei de furt.

La data de 24 noiembrie 2019, polițiștii din Baia de Arieș au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de o femeie de 31 de ani, din Baia de Arieș, bănuită de complicitate la furt.

Aceasta are o relație de concubinaj cu un bărbat de 28 de ani, din Baia de Arieș și, în seara zilei de 23 noiembrie, l-ar fi așteptat în autoturism, în apropierea unei locuințe din Baia de Arieș, pentru a-l ajuta să părăsească rapid zona în care se afla casa din care bărbatul urma să fure.

Acesta ar fi încercat să pătrundă în locuință însă a fost surprins de către proprietar și a fugit.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au reușit să-l identifice și l-au reținut. El nu este la prima faptă de furt, fiind cercetat, sub control judiciar, pentru cel puțin alte 15 furturi săvârșite pe raza orașelor Baia de Arieș, Câmpeni și Abrud.

Bărbatul a fost prezentat în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, iar ulterior instanței de judecată care a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Concubina sa va fi prezentată în fața procurorilor, pentru dispunerea măsurilor legale.

Articolul precedentVolei Alba Blaj a câștigat cel mai important meci intern de până acum
Articolul următorBărbat cercetat pentru furt de energie electrică

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.