VIDEO Polițiștii (nu) au umor! Limbaj de mahala al unor polițiști din Covasna!

O anchetă a fost deschisă de conducerea IPJ Covasna după ce într-un clip postat pe Facebook doi poliţişti îi cer unei unei femei să se dea la o parte din faţa autospecialei deoarece este prea mare şi „nu mai vedere radarul” din cauza ei.

Pe înregistrarea care pare făcută chiar de unul dintre agenţi se distinge următorul dialog.
Poliţist 1: Treci pe partea ailaltă… aşa! că nu mai văd aici!
Poliţist 2: Că te ia mama dracu’!
Poliţist 1: Eşti prea mare, nu mai vede radarul de tine, dă-te pe partea ailaltă!
După postarea acestui clip, conducerea IPJ Covasna a dispus efectuarea unei anchete interne.

Poliţiştii ar fi din cadrul Poliţiei Staţiunii Covasna.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Covasna a dispus cercetarea prealabilă a faptelor ce pot constitui abateri disciplinare comise de cei doi polițiști, din cadrul Poliției Stațiunii Covasna, în împrejurarea arătată, urmând ca, la finalizarea acestei proceduri disciplinare, să fie luate măsuri, în conformitate cu Legea nr. 360 din 2002, privind Statutul Polițistului”, transmite IPJ Covasna.

Articolul precedentUn minor în vârstă de 10 ani, agresat sexual de un bărbat de 46 de ani
Articolul următorLista țărilor de risc epidemiologic ridicat. Lista intră în vigoare duminică la miezul nopții

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.