Comuna Ciugud a lansat, marți, campania „Vaccinare la poarta ta!”, care are ca scop stimularea vaccinării în zona rurală și sprijinirea persoanelor care doresc să se vaccineze, dar, din diferite motive, nu au ajuns la centrele deja deschise.
Prin această inițiativă, orice persoană, cu vârsta peste 18 ani, poate să se programeze on-line, telefonic sau prin sms pentru a fi imunizată.
Ulterior, în perioada 14 – 16 mai 2021, echipe medicale mobile vor veni în fiecare sat al comunei Ciugud pentru acțiunea de vaccinare.
Centrele mobile de vaccinare vor fi organizate în puncte cât mai apropiate de locuințele doritorilor, astfel încât aceștia să nu fie nevoiți să se deplaseze.
„Echipa Primăriei Ciugud lansează campania „Vaccinare la poarta ta!” prin care dorim să îi ajutăm pe cetățenii din satele Ciugudului, care nu au reușit să se vaccineze din cauza lipsei de timp sau pentru că, din varii motive, nu au putut să se deplaseze la centrele de vaccinare din Alba Iulia. Vaccinarea este un act voluntar, însă vă rugăm să vă bazați decizia pe care o veți lua în privința imunizării pe informații din surse oficiale și pe studii puse la dispoziție de specialiștii în sănătate. Am lansat această campanie pentru că vaccinarea este modul prin care ne protejăm sănătatea noastră și a celor dragi, dar este și soluția prin care viața în comunitatea noastră poate reveni la normal”, a spus Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud.
Programarea în cadrul campaniei „Vaccinare la poarta ta!” poate fi făcută până în data de 12 mai prin e-mail, telefonic, prin sms sau la medicii de familie din comuna Ciugud.
În paralel, Ciugudul continuă și campania de informare „#VACCIN cu informații oficiale” prin care oferă informații utile despre vaccinarea națională împotriva COVID – 19. Pe site-ul administrației locale sunt oferite prospectele oficiale ale vaccinurilor, detalii privind programarea națională, răspunsuri la întrebări, raportări, dar și alte informații provenite din surse oficiale, respectiv instituțiile care gestionează domeniul sănătății și vaccinarea.
Sursa: Realitatea de Alba