Elevii şi preşcolarii au reînceput cursurile! Excepție, cei în clasele terminale

Elevii şi preşcolarii au reînceput cursurile în această dimineață, cu excepţia celor din clasele terminale, care vor reveni la şcoală în data de 10 mai.

Potrivit ordinului comun al Ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii, consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ propune ISJ/ISMB aplicarea scenariului de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unitatea de învăţământ, pe baza criteriului epidemiologic privind rata incidenţei cumulate la nivelul localităţii, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori, după cum urmează:

* scenariul 1 – participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori;

* scenariul 2 – participarea zilnică, cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a şi a celor din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal, precum şi a elevilor din învăţământul special, indiferent de clasă, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară şi participarea zilnică, în sistem online a elevilor din celelalte clase/ani de studiu, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1.000, dacă la nivelul localităţii nu este declarată starea de carantină.

Grupele din învăţământul preşcolar, clasa pregătitoare, clasele I – a VII-a şi clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a vor finaliza semestrul în data de 25 iunie.

Examenele naţionale se vor desfăşura la datele stabilite, conform calendarelor aprobate: 22 – 25 iunie – Evaluarea Naţională a elevilor de clasa a VIII-a şi 28 iunie – 1 iulie – probele scrise ale examenului de Bacalaureat.

Articolul precedent„Vaccinare la poarta ta!”, o campanie lansată de administraţia comunei Ciugud
Articolul următorPedepse mai mari pentru cei care agresează personalul silvic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.