Vârful Muntelui Fluchthorn, aflat la graniţa dintre Austria şi Elveţia, s-a prăbuşit într-o alunecare uriaşă de stânci lângă Galtür, în statul austriac Tirol, a declarat luni şeful serviciilor locale de salvamont, relatează dpa.
„Sute de metri de stâncă s-au desprins de vârful montan”, împreună cu crucea amplasată pe el, a declarat Christian Walter.
Bucăţile de stâncă s-au desprins duminică de pe Muntele Fluchthorn la graniţa cu Elveţia şi au alunecat pe coasta muntelui.
Evenimentul a fost observat de o echipă de salvamont care se afla în timpul unui curs de pregătire în acel moment. La câteva minute după prăbuşire, s-a format un pârâu care curgea rapid şi a trecut pe lângă o cabană montană, a declarat un martor pentru ziarul Kronen Zeitung.
O avalanşă s-a produs la aproximativ doi kilometri de-a lungul vârfului sudic al Muntelui Fluchthorn, însă nicio persoană nu a fost rănită.